"Începând cu data de 12.02.2022, în zona ancorajului pod Brăila, respectiv accesul constructorului către turnul Brăila, vor fi impuse restricţii de circulaţie prin limitarea vitezei şi devierea tuturor vehiculelor prin 'drumul de serviciu' construit provizoriu. Aceste restricţii vor fi menţinute până la finalizarea montării segmentelor de tablier, aproximativ trei luni de zile", a informat vineri reprezentantul constructorului, ing. Viorel Eşanu.
Potrivit ing. Viorel Eşanu, segmentele tablierului care vor forma calea de rulare a podului sunt construite în Şantierul Naval Brăila, lungimea unui segment fiind de 25 metri, iar greutatea de 250 de tone.
"În total sunt 80 de segmente de tablier, care vor fi sudate între ele şi vor forma calea de rulare a podului", a declarat, pentru AGERPRES, Viorel Eşanu.
Potrivit prezentării făcute în data de 4 decembrie 2021, cu ocazia vizitei pe şantierul podului a ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, vicepremierul Sorin Grindeanu, de către reprezentantul constructorului, director tehnic Dragoş Burlan, podul suspendat peste Dunăre va fi finalizat în noiembrie 2022, iar dacă se va reuşi mutarea utilităţilor până în luna februarie, traficul pe pod va fi deschis începând cu luna decembrie 2022.
Dragoş Burlan a precizat că montarea celor 2 km de tablier va dura 72 de zile, după care va urma o perioadă de teste şi reglaje.
Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri
Firele de oţel care au fost împletite şi formează cele două cabluri de ancoraj de la podul suspendat peste Dunăre au o lungime de 81.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că ar putea înconjura Pământul de două ori.Cablurile cu ajutorul cărora se va realiza suspendarea podului au o greutate de peste 6.700 tone, sunt produse de o companie japoneză şi au o garanţie de 120 de ani.
Turnurile de susţinere a celor două cabluri, construite pe cele două maluri ale Dunării, în judeţele Brăila şi Tulcea, au o înălţime de 192 metri, fiind cele mai înalte construcţii din România.
Licitaţia pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme - una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie.
Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.
Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.
Lăţimea totală va fi 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.