Începând cu 2022, UE impune reguli noi. Sunt vizate toate mașinile

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Conform noilor norme aprobate la nivelul Uniunii Europene
Conform noilor norme aprobate la nivelul Uniunii Europene

Siguranța pe care o oferă mașinile a devenit în ultimii ani un criteriu din ce în ce mai important pentru clienții de pe piața auto interesați să își cumpere un nou automobil.

Progresul tehnologiei este mai mult decât evident în acest domeniu, cele mai noi mașini de pe piață ajungând la ora actuală să beneficieze de o serie întreagă de sisteme de siguranță activă extrem de complexe! Conform noilor norme aprobate la nivelul Uniunii Europene, toate autoturismele noi care vor fi comercializate în statele UE începând cu jumăătatea anului 2022 vor fi echipate cu anumite funcții și sisteme de siguranță. 

Combustibilii fosili ies din grațiile UE. Ce urmează să se întâmple

Măsurile cu privire la echiparea obligatorie a automobilelor cu anumite funcții și sisteme de siguranță au fost propuse în 2018 de Comisia Europeană. În cele din urmă, Parlamentul European le-a aprobat, statele blocului comunitar european înțelegând importanța acestora. Astfel, Parlamentul European încearcă să facă un prim pas în direcția reducerii numărului victimelor accidentelor rutiere.

Conform statisticilor înregistrate în Uniunea Europeană, în fiecare an, aproximativ 25.000 de oameni își pierd viața în urma accidentelor de pe șosele, alți aproximativ 140.000 fiind răniți! Totodată, statisticile clasează țara noastră ca fiind una dintre cele mai periculoase din Uniunea Europeană atunci când vine vorba despre accidentele rutiere cu urmări tragice.

Conform normelor aprobate în Parlamentul European, toate automobilele noi care vor fi comercializate în statele membre ale blocului comunitar european începând cu jumătatea anului 2022 vor trebui echipate în mod obligatoriu cu anumite funcții și sisteme de siguranță activă. Mai exact, este vorba despre aproximativ 30 de astfel de funcții menite să ofere o siguranță sporită șoferilor și pasagerilor auto.

Una dintre funcțiile importante din acest pachet ar urma să împiedice persoanele aflate sub siguranța băuturilor alcoolice s conduca un automobil. De asemenea, anumite funcții vor avea rolul de a înregistra datele unui accident, în timp ce altele vor împiedica șoferul să depășească limita legală de viteză. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5556
Diferența 0.0125
Zi precendentă 4.5431
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5556 RON
GBP flag1 GBP = 5.8053 RON
CHF flag1 CHF = 5.3084 RON
AUD flag1 AUD = 2.7506 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.2089 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4168 RON
SEK flag1 SEK = 0.4545 RON
XAU flag1 XAU = 440.1817 RON
Monede Crypto
1 BTC = 353126.74RON
1 ETH = 6782.15RON
1 LTC = 317.71RON
1 XRP = 8.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Cristian Pârvan / Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel