Incendiul de la Constanța. Florin Cîțu a vorbit despre bani și a luat două decizii

Mara Ivan |
Data publicării:
O altă nenorocire care putea fi evitată
O altă nenorocire care putea fi evitată

Premierul Florin Cîţu a declarat că bugetul alocat în acest an pentru Sănătate, până în acest moment, a fost cu 5,7 miliarde de lei mai mare faţă de anul trecut şi a precizat că Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa a beneficiat de fonduri europene în valoare de 22,6 milioane de lei, alocate pentru gestionarea crizei sanitare, din care 5 milioane au fost folosite anul acesta, subliniind că "bani au existat, dar nu au fost cheltuiţi cum trebuie în această situaţie".

"Pentru că în spaţiul public se discută despre buget, că nu au fost alocaţi mai mulţi bani. Cei care invocă lipsa de bani, bugetul alocat la începutul anului pentru Ministerul Sănătăţii, pentru Sănătate, a fost de 58,3 miliarde de lei, iar la rectificare au mai fost adăugate 4,5 miliarde de lei. Miercuri am mai adăugat încă 400 de milioane de lei, bani din care 70 de milioane s-au dus către Secţiile ATI, iar restul către medicamente. Asta înseamnă că s-au alocat în acest an cu 5,7 miliarde de lei în plus faţă de 2020 şi 10 miliarde de lei mai mult ca în 2019 ", a declarat Florin Cîţu, vineri, la Palatul Victoria.

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis, şi că l-a destituit pe preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vlad Teodor Berbecar.

"Am luat două decizii. În primul rând, l-am sunat pe domnul primar al Constanţei, Virgil Chiţac, şi am cerut să o demită din funcţie pe doamna manager al Spitalului de Boli Infecţioase. În acelaşi timp, am semnat ordinul prin care l-am demis pe preşedintele ANMCS, care de când a intrat în funcţie nu a mai făcut nicio evaluare şi era în atribuţiile domniei sale să facă evaluări şi în ceea ce priveşte acreditările spitalelor din România. Mai ales că la acest spital din Constanţa avem mai multe nereguli, pe care le-am descoperit în acest moment", a afirmat premierul, la Palatul Victoria.

El a adăugat că preşedintele ANMCS nu a făcut nicio evaluare "fizică", "nu a mers la spitale, cu evaluatorii", ci s-a "bazat doar pe declaraţii pe proprie răspundere" ale managerilor unităţilor sanitare.

"Ultimul ordin care arată un program pentru evaluarea spitalelor a fost semnat în decembrie 2020. S-a încheiat acel program, iar domnul preşedinte nu a făcut acest lucru. Eu îl demit pe domnul preşedinte pentru că este în subordinea Secretariatului General al Guvernului şi pot să fac acest lucru. Arată clar că nu şi-a dus la îndeplinire atribuţiile pe care le-am dispus în ceea ce priveşte pregătirea valului patru (al pandemiei de COVID-19)", a spus Cîţu.

Citește și Incendiu puternic la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanța. Mai multe persoane decedate

Potrivit premierului, Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa a beneficiat de fonduri europene în valoare de 22,6 milioane de lei pentru gestionarea crizei sanitare, dintre care au fost folosiţi anul acesta 5 milioane de lei.

"Deci, bani au existat. Dar, se pare că nu au fost folosiţi cum trebuie în această situaţie. (...) În 2017 - şi am documentul - ISU Constanţa a înştiinţat Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa: 'Având în vedere că au fost făcute modificări structurale la clădire este nevoie ca spitalul să obţină aviz de securitate la incendiu'. Ştiţi bine că nici până astăzi spitalul nu a depus cerere de autorizare. Sunt mai multe astfel de nereguli pentru care am cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa", a explicat el.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0005
Zi precendentă 4.9768
USD
Azi 4.5636
Diferența 0.0011
Zi precendentă 4.5625
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.5636 RON
GBP flag1 GBP = 5.9180 RON
CHF flag1 CHF = 5.1701 RON
AUD flag1 AUD = 2.8984 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1801 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4318 RON
SEK flag1 SEK = 0.4519 RON
XAU flag1 XAU = 439.7889 RON
Monede Crypto
1 BTC = 385430.29RON
1 ETH = 8874.88RON
1 LTC = 426.10RON
1 XRP = 10.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17399.350.75%
BET-BK3275.870.30%
BET-EF947.240.99%
BET-FI62393.370.31%
BET-NG1252.640.49%
BET-TR38368.470.75%
BET-TRN37294.030.75%
BET-XT1494.270.60%
BET-XT-TR3239.210.60%
BET-XT-TRN3155.250.60%
BETAeRO868.47-0.31%
BETPlus2568.580.72%
RTL38692.440.83%

Opinii

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel