Actualizare: Incendiul care a izbucnit marţi dimineaţă la Ferma Dacilor din satul Tohani a fost lichidat, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Conform sursei citate, în continuare se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative şi continuă căutarea eventualelor victime. Cinci victime carbonizate (patru adulţi şi un copil) au fost găsite până la acest moment. De asemenea, două persoane au fost duse la spital cu arsuri.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat, pentru Agerpres, că o femeie de 47 de ani, care a suferit arsuri pe 5% din corp, la nivelul feţei şi unei mâini, a rămas internată în secţia de Chirurgie Plastică, iar un adolescent de 16 ani, cu arsuri pe 8% din corp, a fost transferat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.
***
Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.
La faţa locului au fost mobilizate zece autospeciale de stingere, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, dar şi patru ambulanţe SMURD şi trei de la SAJ, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Ferma Dacilor, unde a izbucnit, marţi dimineaţă, un incendiu de proporţii, soldat până la acest moment cu trei morţi şi doi răniţi, nu are autorizaţie de securitate la incendiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Conform sursei citate, în anul 2019 a fost efectuată la acest obiectiv o "verificare pe fond", fiind identificate şase nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului şi au fost aplicate şase avertismente.
"La momentul verificării nu au fost puse la dispoziţia inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/ autorizaţiei de securitate la incendiu", a precizat ISU Prahova.
Ferma Dacilor este un operator economic cu funcţiuni de cazare şi restaurant, aflat în satul prahovean Tohani.
În pensiune erau cazate 22 de persoane, dintre care 12 persoane s-au autoevacuat, iar două persoane au fost transportate la spital cu arsuri minore, trei victime (doi adulţi şi un copil) au fost extrase decedate (carbonizate), iar cinci persoane sunt căutate în continuare, a anunţat, anterior, ISU Prahova.
Pentru identificarea şi altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare.
La nivelul judeţului Prahova, pentru gestionarea situaţiei operative, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Au fost mobilizate la faţa locului zece autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de transport personal şi victime multiple, patru ambulanţe SMURD, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi trei ambulanţe SAJ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.