Pompierii au declarat că au reuşit să aducă sub control în cursul nopţii de duminică spre luni incendiul izbucnit la graniţa cu Spania.
"(Incendiul) a fost adus sub control în jurul orei 02:00 (00:00 GMT) dimineaţa, după ce flăcările au cuprins 930 de hectare" de pădure, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri.
Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, urmează să se deplaseze luni în zonă "pentru a face o evaluare a situaţiei şi pentru a sprijini cei 500 de pompieri mobilizaţi", a declarat el într-un mesaj pe Twitter.
Incendiul a izbucnit duminică dimineaţa între oraşele Cerbere, la graniţa cu Spania, şi Banyuls-sur-Mer, iar flăcările au fost înteţite de vântul puternic în această zonă afectată de secetă. Un număr de până la 540 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a stinge incendiul. Potrivit canalului de televiziune France 3 Occitanie, la faţa locului se află şi pompieri spanioli.
În zonă au fost trimise, de asemenea, şase avioane bombardier cu apă pentru stingerea incendiilor.
Acesta este cel mai mare incendiu izbucnit până acum în acest an în Franţa, într-un departament extrem de afectat de lipsa precipitaţiilor.
Seceta din Pirineii Orientali, legată de încălzirea globală, provoacă deja restricţii şi tensiuni, patru sate fiind lipsite de apă potabilă de vineri, în timp ce fermierii, numeroşi în acest departament cu o producţie bogată de fructe şi legume, se tem pentru recoltele lor în acest început de primăvară extrem de arid.
Citește și Franţa. Reforma pensiilor iniţiată de Macron a trecut testul constituţional şi poate fi promulgată
Legea lui Macron asupra pensiilor a trecut testul constituţional de rezistenţă şi poate fi promulgată.
Reforma contestată a pensiilor iniţiată de preşedintele francez Emmanuel Macron a trecut vineri prin testul constituţional de rezistenţă şi poate fi deja promulgată în zilele următoare, relatează Reuters şi France Presse.
Legislaţia, care creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, este profund nepopulară în Franţa şi a declanşat proteste uriaşe.
Dar în ceea ce ar fi o senzaţie de uşurare majoră resimţită de Macron şi guvernul său, Consiliul Constituţional al ţării şi-a dat unda verde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.