Încălzirea globală. Sectorul privat, chemat să salveze omenirea

Mara Ivan |
Data publicării:
Încălzirea globală
Încălzirea globală

O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Băncii Mondiale.

Tranziţia energetică şi lupta împotriva încălzirii globale, care necesită investiţii de mii de miliarde de dolari, nu vor fi posibile fără sprijinul financiar al sectorului privat, insistă preşedintele Băncii Mondiale, Ajay Banga într-un interviu acordat miercuri AFP.

Însă, pentru a convinge companiile să o susţină în acest domeniu, instituţia cu sediul la Washington trebuie să continue cu reformele sale şi să meargă mai repede în realizarea proiectelor, a continuat Ajay Banga, recunoscând necesitatea ca Banca Mondială să fie "mai rapidă şi concentrată pe rezultate".

"Guvernele şi băncile multilaterale nu vor avea suficienţi bani pentru a finanţa singure lupta împotriva încălzirii globale. Avem nevoie de implicarea sectorului privat", a declarat Ajay Banga.

Un raport al G20, publicat în luna iunie 2023, sublinia necesitatea multiplicării de trei ori a capitalului Băncii Mondiale, "o idee excelentă, dar care nu va fi suficientă pentru a ne duce la miile de miliarde de dolari care vor fi necesare numai pentru tranziţia energetică", a apreciat preşedintele instituţiei.

Numit în fruntea Băncii Mondiale în luna iunie, Ajay Banga militează pentru o bancă "mai eficientă şi mai bine finanţată", care să fie capabilă să îşi îndeplinească misiunea reactualizată: "eliminarea sărăciei pe o planetă pe care să se poată trăi".

Pentru a-şi atinge obiectivele, "Banca Mondială trebuie să se schimbe şi să evolueze, este un punct clar, subliniat încă înainte de venirea mea", susţine Ajay Banga, adăugând că este vorba despre o evoluţie esenţială pentru a "crea credibilitatea necesară şi a da un stimulent sectorului financiar să contribuie cu bani la proiectele demarate de Banca Mondială".

Instituţia cu sediul la Washington trebuie să reducă în special timpul necesar pentru realizarea proiectelor sale, unul dintre principalele obiective avansate de Ajay Banga, care speră să reducă cu 30% cele 27 de luni care sunt necesare în acest moment între discuţiile preliminare şi primele cheltuieli.

La nivel mai general, reformele în curs ar trebui să facă mai eficientă funcţionarea Băncii Mondiale şi în acelaşi timp să îi permită să continue "munca bună pe care o face: reamintiţi-vă că anul trecut am adus o finanţare de 120 de miliarde de dolari, nu putem să tăiem aceşti bani", a spus oficialul BM.

Banga se descrie drept un "instalator", care vrea să se asigure că Banca Mondială "funcţionează ca o maşină bine unsă", astfel încât "succesorul meu, care se va confrunta cu alte probleme, să se poată concentra asupra lor şi nu asupra instalaţiilor". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9738
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8217
Diferența -0.0156
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9738 RON
USD flag1 USD = 4.8217 RON
GBP flag1 GBP = 6.0012 RON
CHF flag1 CHF = 5.2862 RON
AUD flag1 AUD = 2.9950 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3544 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 411.4200 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449341.36RON
1 ETH = 15850.81RON
1 LTC = 487.14RON
1 XRP = 11.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17118.380.51%
BET-BK3182.660.14%
BET-EF929.410.61%
BET-FI62284.450.89%
BET-NG1228.470.82%
BET-TR37748.870.51%
BET-TRN36691.850.51%
BET-XT1473.720.47%
BET-XT-TR3194.660.47%
BET-XT-TRN3111.790.47%
BETAeRO878.01-0.89%
BETPlus2530.980.47%
RTL38118.520.48%

Comunicate de presa

Delta Dunării / FOTO: Wikipedia
Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel