Încă nefuncţional, noul pod peste Dunăre este... obiectiv turistic. Lucian Georgescu, rectorul UDJG: Când avem musafiri îi ducem să îl vadă

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
EXCLUSIV

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” Galați, Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, a vorbit despre stadiul lucrărilor la noul pod peste Dunăre.

Dat fiind faptul că termenul de dare în trafic a acestui important obiectiv de infrastructură din România nu a fost respectat – în mare măsură din cauză că nu au fost realizate, încă, drumurile de legături – acesta este, deocamdată, obiectiv turistic.

"Mai sunt lucruri de făcut acolo, dar e frumos. Deocamdată e un obiectiv turistic. Când mai vin musafiri pe la noi mai trecem pe acolo – el seara e iluminat frumos – mai trecem cu vaporaşul pe dedesubt. Este un lucru frumos de văzut.

Noi sperăm, din toată inima, să fie funcţional cât mai repede. Adică primăvara aceasta ar trebui să fie toate legăturile făcute. Deocamdată se poate trece cu bacul", a declarat rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu.

VIDEO: 

Youtube video image

 

 

Noi restricţii de circulaţie în zona şantierului Podului suspendat peste Dunăre

 

Reprezentanţii constructorilor Podului suspendat peste Dunăre au anunţat luni că în zona şantierului vor fi impuse noi restricţii de circulaţie începând cu data de 27 ianuarie.

"Dorim să aducem la cunoştinţa participanţilor la trafic şi a riveranilor faptul că, începând cu data de 27 ianuarie, vor fi impuse restricţii de circulaţie suplimentare celor deja comunicate, ca urmare a lucrărilor de terasament ce urmează să fie efectuate în zona trecere nivel calea ferată şi Calea Galaţi. Traficul rutier pentru accesul la proprietăţi se va desfăşura pe strada Bacului cu descărcare în şoseaua Baldovineşti", a precizat reprezentantul antreprenorului, ing. Viorel Eşanu.

Potrivit acestuia, DN 2B va fi tranzitat pe sectorul cuprins între intersecţia cu şoseaua Baldovineşti şi intersecţia cu DC 10, iar traseul ocolitor va continua cu DJ 221B până la Calea Galaţi.

***

Licitaţia pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme - una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 de kilometri, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea.

La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lăţimea totală va fi de 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.975
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9742
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0225
Zi precendentă 4.8491
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9750 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9005 RON
CHF flag1 CHF = 5.2934 RON
AUD flag1 AUD = 2.9945 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3648 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4326 RON
XAU flag1 XAU = 417.1686 RON
Monede Crypto
1 BTC = 481382.16RON
1 ETH = 16165.88RON
1 LTC = 512.34RON
1 XRP = 14.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17019.52-0.29%
BET-BK3197.55-0.17%
BET-EF924.02-0.44%
BET-FI63116.080.18%
BET-NG1226.73-0.41%
BET-TR37530.88-0.29%
BET-TRN36479.94-0.29%
BET-XT1470.34-0.28%
BET-XT-TR3187.33-0.28%
BET-XT-TRN3104.66-0.28%
BETAeRO885.700.15%
BETPlus2515.36-0.30%
RTL37890.45-0.25%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel