În Germania toate benzinăriile vor asigura și încărcare electrică

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:

Germania va obliga toate benzinăriile să ofere staţii de încărcare electrică, parte a planului de redresare a economiei, menit să stimuleze cererea de vehicule electrice, transmite Reuters.

Planul prevede şi taxe pentru penalizarea proprietarilor de SUV-uri poluante, care au motoare cu combustie internă. De asemenea, 2,5 miliarde de euro vor fi alocaţi pentru producţia de baterii destinate vehiculelor electrice şi pentru infrastructura necesară reîncărcării acestora.

Şi autorităţile de la Paris au prezentat luna trecută un plan de ajutor de opt miliarde de euro pentru producătorii auto, afectaţi de criza economică provocată de pandemie. Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că vrea să facă din Franţa cel mai mare producător european de automobile ecologice, stimulând companiile auto să-şi repatrieze producţia de peste hotare şi să dezvolte noi modele pe teritoriul francez

Clienţii germani sunt îngrijoraţi de autonomia limitată a vehiculelor electrice, un factor care a limitat cererea. Dar obligând cele 14.118 de benzinării din Germania să ofere staţii de încărcare electrică, din ce în ce mai mulţi şoferi vor opta pentru maşini mai puţin poluante.

Vânzările de automobile electrice vor scădea în acest an

Anul trecut, vehiculele electrice au reprezentat doar 1,8% din totalul înmatriculărilor de automobile în Germania, în timp ce maşinile diesel şi cele pe benzină au reprezentat 32% şi, respectiv, 59,2%.

Din cele 168.148 de noi înmatriculări în mai, doar 5.578 sau 3,3% erau vehicule electrice, arată datele datele Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor (KBA).

În martie 2020, Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, avea doar 27.730 staţii de încărcare electrică.

Cancelarul Angela Merkel a anunţat miercuri un plan de relansare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 - 2021, destinat să stimuleze economia Germaniei, afectată de pandemiei de coronavirus (COVID-19). Conform planului, subvenţia pentru cumpărarea unei maşini electrice va fi dublată, de la 3.000 de euro la 6.000 de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9741
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9741
USD
Azi 4.7768
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.7768
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9741 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9951 RON
CHF flag1 CHF = 5.2806 RON
AUD flag1 AUD = 2.9678 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3230 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4342 RON
XAU flag1 XAU = 401.0611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 463535.37RON
1 ETH = 16516.07RON
1 LTC = 503.33RON
1 XRP = 11.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16720.75-1.20%
BET-BK3139.92-1.00%
BET-EF906.45-1.25%
BET-FI62020.490.75%
BET-NG1199.03-1.25%
BET-TR36872.05-1.20%
BET-TRN35839.58-1.20%
BET-XT1444.96-1.02%
BET-XT-TR3132.32-1.02%
BET-XT-TRN3051.07-1.02%
BETAeRO875.49-0.05%
BETPlus2473.22-1.15%
RTL37231.88-1.20%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel