Un lucru foarte bun, de fapt, care demonstrează că economia merge, că oamenii investesc, scrie „Die Tageszeitung”, amintind, în același timp că, din păcate, străzile in orașele germane rămân la aceleași dimensiuni. Iar asta este deja o problemă.
„Sună ca denumirea unui program de slăbire: „Obiectivul, mai suplu!”. Acest slogan, adoptat de Mercedes Benz pentru a-și vinde noile autobasculante, descrie scurt, dar la subiect, noua tendință a producătorilor de automobile, estimează Die Tageszeitung.
Pe străzile aglomerate
În „era SUV-urilor”, mașinile devin din ce în ce mai masive și ocupă tot mai mult spațiu pe străzile germane. „Puternic, Mercedes Benz a lansat gama sa specială de camioane de gunoi de 2,40 metri lățime, sau cu 10 centimetri mai puțin decât modelele tradiționale”, pentru a facilita manevrarea lor pe străzile aglomerate.
Unul din trei vehicule înmatriculate
Campania publicitară din jurul acestor noi utilaje indică o problemă mult mai amplă, analizează ziarul berlinez. În ultimii ani, numărul de vehicule pe drumurile germane a continuat să crească. La începutul anului, erau înmatriculate 49,1 milioane de mașini, față de 43,9 milioane cu zece ani mai devreme. Și, în medie, mașinile de astăzi sunt cu 22 de centimetri mai late decât cele din anii 1980, conform datelor de la Allgemeiner Deutscher Automobil-Club. La începutul anului 2024, aproape unul din trei vehicule nou înmatriculate era un SUV.
Camioane de gunoi în miniatură
Consecințele nu sunt de neglijat. „Fie că ești șofer, ciclist sau pieton, te-ai confruntat deja: în multe locuri, străzile au devenit prea înguste.” Dar acest fenomen este deosebit de restrictiv pentru profesioniști. Gunoierii, dar și livratorii și șoferii de ambulanță le este din ce în ce mai greu să-și atingă obiectivele.
Bine pe de o parte, rău pe de alta
Orașe precum Berlin, Hanau și Norderstedt s-au văzut nevoite, în aceste condiții, să investească în camioane de gunoi mai mici pentru a putea să colecteze gunoiul. O soluție mai mult sau mai puțin eficientă. Pentru că aceste vehicule nu sunt capabile să recupereze aceleași cantități de gunoi ca și camioanele tradiționale, ceea ce ridică probleme de organizare a muncii.
Dezbateri politice
În Germania, problemele de trafic urban s-au aflat în centrul recentelor dezbateri politice legate de spațiul acordat mașinilor în centrele urbane. În timp ce Verzii cer mai multe artere pietonale și piste pentru biciclete în aceste zone, partenerii lor de coaliție liberală au publicat o foaie de parcurs la începutul acestei săptămâni pentru crearea a noi locuri de parcare, incluisv gratuite, în centrele marilor aglomerări urbane. O discuție care s-a dovedit însă suficientă pentru relansarea dezbaterilor legate de locul ce trebuie atribuit mașinii, într-o țară cunoscută pentru importanta industriei sale auto.
Citește și Încărcați-vă mașina electrică oriunde și oricând! O tehologie revoluționară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.