Impozit bănci. Micile întreprinderi susțin supraimpozitarea

DCBusiness Team |
Data publicării:
Micii intreprinzatori sunt de acord cu supraimpozitarea
Micii intreprinzatori sunt de acord cu supraimpozitarea

 Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că sunt în economia românească există o ruptură între bănci şi companii iar acestea ar susține supraimpozitarea.



CNIPMMR a realizat Testul IMM privind măsurile recent adoptate (suprataxare a băncilor, a companiilor din energie şi telecomunicaţii, creşterea salariului minim şi limitarea activităţilor zilierilor), sub forma unui sondaj on-line, aplicat pe site-ul www.cnipmmr.ro, pe portalul www.immromania.ro, precum şi la nivelul membrilor CNIPMMR, în perioada 10-17 ianuarie 2019, la care au fost 387 de respondenţi.

„Cu toate acestea, au înţeles (antreprenorii - n.red.) că această supraimpozitare îi va afecta”, a subliniat Jianu.

Citește și: Salariul minim crește de la 1 ianuarie 2018. Ce mai cuprinde Hotărârea de Guvern

Mai exact, la întrebarea „Susţineţi suprataxarea băncilor”, 61,3% din respondenţi au răspuns negativ, iar 38,7% au declarat că susţin suprataxarea băncilor.
S-a greşit mult şi în sectorul bancar şi-acum suferim cu toţii de această taxă”, a precizat Jianu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.5831
Diferența 0.0040
Zi precendentă 4.5791
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.5831 RON
GBP flag1 GBP = 5.9245 RON
CHF flag1 CHF = 5.2229 RON
AUD flag1 AUD = 2.8985 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1866 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0312 RON
NOK flag1 NOK = 0.4266 RON
SEK flag1 SEK = 0.4533 RON
XAU flag1 XAU = 427.6549 RON
Monede Crypto
1 BTC = 366067.92RON
1 ETH = 9259.37RON
1 LTC = 425.72RON
1 XRP = 9.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17528.09-0.45%
BET-BK3286.04-0.66%
BET-EF952.55-0.41%
BET-FI61571.88-0.38%
BET-NG1266.97-0.39%
BET-TR38652.35-0.45%
BET-TRN37569.96-0.45%
BET-XT1502.58-0.43%
BET-XT-TR3257.22-0.43%
BET-XT-TRN3172.78-0.43%
BETAeRO867.810.54%
BETPlus2587.21-0.44%
RTL38971.43-0.47%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...

Liberty Galați

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel