Publicitate
În intervalul ianuarie-iulie 2021, consumul final de energie electrică din România s-a situat la 32,459 miliarde de kWh, cu 7% mai mare, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,1%, în timp ce consumul populaţiei a crescut cu 8,4%.
Conform statisticii oficiale, în perioada ianuarie - iulie 2021, principalele resurse de energie primară au totalizat 19,752 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 1,935 milioane tep, faţă de acelaşi interval din anul precedent.
În acest context, producţia internă a însumat 10,908 milioane tep, cu 490.700 tep mai mult decât în primele şapte luni din 2020, iar importul a fost de 8,845 milioane tep.
Importurile de gaze naturale au crescut în primele 7 luni din 2021 cu 29%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce producția autohtonă de gaze a crescut nesemnificativ.
Expertul în energie, Dumitru Chisăliță, este de părere că această creștere a cantității de gaze importate nu este spectaculoasă dacă se iau în considerare și gazele pe care România le-a exportat în ultimele luni.
”Din datele prezentate de INS lipsește o componentă foarte importantă privind gazele naturale, și anume exporturile de gaze. Vreau să cred că este o problemă metodologică și nu ca să inducă pe cineva în eroare. Nu se găsesc nicăieri cifrele (...) Instituțiile nu vor să facă public prețul pentru gazele importate. Ultimele date oficiale sunt din luna aprilie, atunci când s-au semnat contractele de import de gaze naturale. Prețul concordat era 73,38 lei/MWh. Prețul de achiziție este undeva în jurul a 100 de lei pe MWh. Restul, până la 220 de lei/MWh, nu este clar ce înseamnă”, a spus Chisăliță.
Creșteri, în 2021, ale importului principalelor resurse de energie.
Astfel, procentul gazelor importate reprezintă acum 31,8% din totalul gazelor consumate de România, cu 5 puncte procentuale mai mult decât în 2020 (26,8%).
Potrivit INS, raportat la perioada de referinţă, resursele de energie electrică au fost de 40,275 miliarde kWh, în creştere cu 3,859 miliarde kWh.
Totodată, producţia din termocentrale s-a situat la 12,630 miliarde kWh, în creştere cu 1,472 miliarde kWh (+13,2%).
De asemenea, producţia din hidrocentrale s-a majorat cu 31,6%, până la 12,049 miliarde kWh, iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 6,249 miliarde kWh, în scădere cu 224,6 milioane kWh (-3,5%).
Statistica oficială relevă faptul că producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2021, a fost de 3,781 miliarde kWh, în scădere cu 479,6 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a fost de 1,09 miliarde kWh, mai puţin cu 0,5 milioane kWh.
La nivel de exporturi, cantitatea de energie electrică exportată a fost de 4,414 miliarde kWh, în creştere cu 1,519 miliarde kWh.
În acelaşi timp, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,402 miliarde kWh, cu 202,2 milioane kWh peste valoarea înregistrată în primele şapte luni din 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.