Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), în primele patru luni din 2023, România a importat o cantitate de gaze naturale utilizabile de 436.500 tone echivalent petrol (tep), ceea ce reprezintă o reducere de 45,6% (365.200 tep) în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
În același timp, producția internă de gaze naturale în primele patru luni ale acestui an a fost de 2,54 milioane tep, înregistrând o creștere de 6,9% (164.200 tep) față de perioada ianuarie-aprilie 2022.
Conform celei mai recente prognoze a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză privind echilibrul energetic pentru anul 2023, producția de gaze este estimată la 7,61 milioane tep, în timp ce importurile sunt prognozate la 2,185 milioane tep. Aceste cifre reflectă o creștere de 2,1%, respectiv o scădere de 6,2% față de anul precedent.
Citeşte şi: A fost semnat contractul pentru execuţia gazoductului Tuzla-Podişor. Cât de important este proiectul pentru securitatea energetică a României
Transgaz a semnat cu societatea turcă Kalyon Insaat Sanayi contractul pentru execuţia gazoductului Tuzla-Podişor.
Proiectul în valoare de aproximativ 500 milioane euro constă în construirea unei conducte de transport gaze naturale în lungime de 308,3 km, care va face legătura între resursele de gaze naturale exploatate din perimetrul Neptun Deep şi coridorul BRUA, asigurându-se astfel posibilitatea transportului gazelor naturale prin interconectările existente.
“Suntem prezenți la un moment istoric: semnarea acestui ordin de începere a lucrărilor și finalizarea pregătirilor pentru exploatarea gazelor din perimetrele offshore ale Mării Negre. Transgaz va derula proiectul în aceleași condiții de performanță și eficiență dovedite, cu respectarea calendarului de implementare, pentru că este important ca infrastructura gazieră să fie finalizată la momentul în care vor începe să fie exploatate gazele naturale din perimetrul off-shore Neptun Deep din Marea Neagră. Securitatea energetică a României este o prioritate zero a noastră. Am colaborat extrem de bine cu Guvernul României și vom continua această colaborare. Fiind un proiect de importanță strategică pentru dezvoltarea economică și socială a țării, Guvernul României și celelalte instituții și autorități publice susțin acest proiect prin toate demersurile întreprinse și vor susține în continuare și toate celelalte investiții destinate dezvoltării strategice și sustenabile a infrastructurii naționale de transport gaze naturale, creșterii rolului României în sectorul energetic regional, european și internațional.
După gazoductele BRUA și Ungheni-Chișinău, gazoductul Tuzla-Podișor, în lungime de 308 km și o valoare de aprox. 500 milioane euro, este cel mai important proiect de infrastructură gazieră pe care-l construiește Transgaz, fiind un proiect strategic, vital, pentru securitatea energetică, consolidarea acesteia și dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale. Gazoductul Tuzla-Podișor este necesar și pentru a putea transporta cele 15 miliarde mc de gaze naturale care ar urma să vină în România și din zona Mării Caspice, din terminalele LNG din Turcia și Grecia.
Operaționalizarea conductei este importantă în contextul în care se estimează pentru anii următori o creștere a cererii pentru consumul de gaze naturale, având în vedere politicile de decarbonizare, respectiv de trecere a centralelor pe cărbuni pe gaze, dar și luând în calcul finalizarea unor investiții în sectorul industrial și cel energetic și a investițiilor în dezvoltarea și extinderea SNT pentru a permite racordarea tuturor localităților la
infrastructura gazieră. Transgaz s-a pregătit din timp pentru acest proiect și a semnat contractul de execuție cu câștigătorul licitației. Suntem pregătiți să ne îndeplinim misiunea în ceea ce privește asigurarea securității energetice a României și să construim acest gazoduct în aceleași condiții de siguranță, eficiență și performanță, așa cum am implementat fiecare investiție”, a declarat directorul general al Transgaz, Ion Sterian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.