ÎMPĂRȚEALĂ. Melinda Gates a primit deja o GRĂMADĂ de bani

Simona Haiduc |
Data publicării:
Melinda Gates (stânga), la o acțiune de binefacere
Melinda Gates (stânga), la o acțiune de binefacere

Bill și Melinda Gates divorțează după 27 de ani de căsnicie. Ea a plecat undeva departe de casă și a demarat demersurile de desfacere a căsătoriei, el s-a retras la o vilă luxoasă. Presa americană face tot felul de dezvăluiri despre viața a ceea deja nu mai este un cuplu, în timp ce avocații se ocupă de treburile mai mult sau mai puțin frumoase ale acestei despărțiri. Între timp însă Melinda Gates a primit deja câteva miliarde de dolari.

Potrivit agenției Bloomberg, Cascade Investment, o companie de investiții înființată de Bill Gates, a transferat acțiunile alte firme către Melinda Gates. În urma acestei tranzacții, suma totală pe care viitoarea fostă soție a fondatorului Microsoft a primit-o de când cuplul au anunțat, pe 4 mai, că divorțează se ridică la peste 3 miliarde de dolari.

Astfel, conform documentelor de rigoare, compania de investiții a transferat aproximativ 2,25 milioane de acțiuni în valoare de aproximativ 851 milioane de dolari.

Bill și Melinda și-au anunțat divorțul pe 4 mai. Potrivit TMZ, soția miliardarului a depus o cerere de divorț. Divorțul soților Gates a fost pus pe seama relațiilor omului de afaceri cu milionarul pedofil Jeffrey Epstein.

Citește și Bill Gates, prins pe picior greșit! Trebuie NEAPĂRAT să dea explicații

Epstein a fost acuzat și condamnat pentru crearea unei rețele criminale ce-i permitea să exploateze și să abuzeze sexual de fete, inclusiv adolescente de 14 ani. Potrivit relatărilor, Epstein a fost angajat în trafic de persoane până în 2019. Finanțatorul american a fost reținut pe 6 iulie 2019 la New York. În august, el și-a luat viața într-o celulă a închisorii, fără să aștepte procesul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454095.22RON
1 ETH = 13213.77RON
1 LTC = 604.98RON
1 XRP = 11.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel