Potrivit sursei citate, din cele aproximativ 60.000 de firme care au aplicat în cadrul programului IMM Invest, peste 22.000 au ales Banca Transilvania.
"Numărul atât de mare de firme care au apelat la IMM Invest este îmbucurător, arată vitalitatea economiei şi reacţia pozitivă la această iniţiativă. Sugestia BT este ca mecanismul de subvenţionare a dobânzii să fie de tipul x luni de la aprobarea garanţiei IMM Invest, mai degrabă decât până la o dată fixă (31 decembrie) pentru că acest ajutor să fie primit în aceleaşi condiţii de fiecare business care intră în program, indiferent de momentul aprobării", a declarat Tiberiu Moisă, director general adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.
Potrivit sursei citate, la Banca Transilvania, în jur de 1.500 de persoane din echipă se ocupă prioritar de IMM Invest. Reprezentanţii băncii susţin că au fost cooptate şi alte departamente şi au fost reorganizate fluxurile obişnuite. "Estimarea BT este că ritmul va creşte şi, începând de săptămâna viitoare, vom vedea zilnic 100-150 de dosare aprobate şi încărcate în aplicaţia fondului. Nu excludem simplificări suplimentare. Fiecare solicitare este importantă şi ştim că ea contează pentru oameni. Ne uităm la fiecare cu atenţie", a mai spus Moisă.
Banca recomandă antreprenorilor să fie atenţi la investiţiile planificate, pentru a face pasul spre IMM Invest doar dacă au încredere în business. "Modul în care plusul de lichiditate care vine din programul IMM Invest este administrat ţine de calitatea deciziilor de business", se menţionează în comunicat. De asemenea, reprezentanţii băncii spun că este nevoie de o atenţie cât mai bună a etapei de completare a documentelor. "Antreprenorii trebuie să înţeleagă foarte bine ce semnează, la ce se angajează pentru că intră în relaţie pe termen lung cu banca şi cu Statul. IMM Invest este în primul rând un program de acces la credite, nu o iniţiativă cu componentă nerambursabilă", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii BT au în vedere, la analiza dosarului de credit, performanţa financiară a firmei, calitatea, reputaţia persoanelor care au construit businessul, precum şi garanţiile, care "sunt importante, dar nu fac singure diferenţa".
"Oportunitatea adusă antreprenorilor de IMM Invest este accesul la lichiditate - prin mecanismul garanţiei de stat, respectiv subvenţionarea dobânzii până la finalul anului - important pentru reducerea costurilor. Banca Transilvania are un plafon de 3,4 miliarde de lei", se mai spune în comunicat.
IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.
Directorul general al FNGCIMM, Dumitru Nancu, a declarat, pe 19 mai, că peste 57.800 de întreprinderi mici şi mijlocii s-au înscris în program, acestea totalizând circa 726.200 de locuri de muncă, iar până în prezent au fost aprobate de către bănci circa 5.000 de dosare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.