Iluminat inteligent. Peste 1.300 MWh, economisiţi în România în 2022, cu ajutorul soluţiilor Enel X România

DCBusiness Team |
Data publicării:

Peste 1.300 MWh economisiţi de instituţii publice şi companii în 2022, cu ajutorul soluţiilor de iluminat inteligent ale Enel X România.

Enel X România, prin divizia sa e-City, a furnizat și montat peste 5.350 de lămpi de iluminat stradal și pietonal, cu tehnologie LED, în cadrul unor proiecte derulate pentru zece primării din toată țara și companii. Soluțiile inteligente de iluminat public ale Enel X România, care cuprind și sisteme de telegestiune, asigură reduceri de până la 80% ale consumului energetic.

 

Enel X România, parte a Enel X Global Retail, divizia de servicii energetice avansate a grupului Enel, a derulat, în 2022, proiecte de iluminat stradal și pietonal cu tehnologie LED pentru primării din zece localități din țară, precum și pentru companii, prin care acestea își asigură reduceri ale consumului de energie de până la 80%, în funcție de funcționalitățile alese.

 

În cadrul acestor proiecte, Enel X România a furnizat și montat, în total, peste 5.350 de lămpi eficiente energetic, cu tehnologie LED; adițional, în unele proiecte, soluțiile de iluminat au cuprins și stâlpi, acumulatori sau panouri fotovoltaice. Eficiența soluțiilor de iluminat Enel X România presupune o reducere a consumului de energie, în medie, cu 60% pentru proiectele cu corpuri de iluminat inteligente și cu 80% pentru proiectele care cuprind și sistemul de telegestiune – acesta poate prelua controlul rețelei de iluminat public, reglează de la distanță parametrii sistemului de iluminat stradal inteligent, cum este intensitatea, și generează rapoarte despre starea de funcționare a rețelei de iluminat, conectare, măsurători diverse.

 

În total, instituțiile publice și companiile care au ales soluțiile de iluminat inteligent ale Enel X România economisesc 1.300 MWh pe an pentru iluminatul stradal sau pietonal. Proiectele derulate în 2022 au fost pentru Liberty Galați (furnizarea și montarea a 1.100 de lămpi de iluminat stradal, cu ajutorul cărora compania va realiza o economie anuală de 700 MWh), Grădina Botanică din Cluj-Napoca (furnizare de produse de iluminat pietonal) și primării din județele Alba, Arad, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj și Prahova (furnizarea și montarea lămpilor de iluminat, sistem de telegestiune pentru anumite proiecte). Enel X România a furnizat și produse de iluminat public pentru pasajele Domnești, Berceni și Olteniței de pe centura Bucureștiului.

 

“Soluțiile inteligente de iluminat public devin din ce în ce mai des parte din preocuparea administrațiilor locale de a asigura o gestionare eficientă a nevoilor de securitate și confort ale comunităților deservite, dar și a bugetului local. Consumul anual de electricitate în acest scop se reduce, în medie, cu 60%, iar în unele cazuri poate ajunge până la 80%, grație implementării sistemului de telegestiune. Ne bucură că administrațiile locale, precum și companii publice sunt deschise spre adoptarea unor soluții variate pentru eficientizarea consumului de energie și au încredere în soluțiile la cheie pe care Enel X România le poate furniza”, a declarat Dorin Petrișor Chisăliță, Head of E-City, Enel X România.

 

Până în prezent, Enel X România a finalizat alte 30 proiecte de iluminat public derulate cu 29 autorități locale din 14 județe. Toate soluțiile energetice inteligente adresate administrațiilor publice locale pot fi găsite pe www.enelx.ro.

 

Enel X România face parte din Enel X Global Retail, linia de afaceri globală a Enel și lider în sectorul soluțiilor energetice avansate. Enel X România oferă soluții complete clienților industriali și comerciali pentru producerea locală a energiei electrice folosind atât panouri fotovoltaice, cât și sisteme avansate dedicate e-city și e-home, dând oamenilor, comunităților, instituțiilor și companiilor un model alternativ care să respecte mediul înconjurător și să integreze inovația tehnologică în viața de zi cu zi. Fiecare soluție are puterea de a transforma obiectivele de decarbonizare, electrificare și digitalizare în acțiuni durabile pentru toată lumea, pentru a construi o societate mai responsabilă și mai eficientă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454629.71RON
1 ETH = 15623.56RON
1 LTC = 499.99RON
1 XRP = 11.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel