Igor Dodon amenință cu blocarea gazelor rusești pentru a-și ajuta partidul

DCBusiness Team |
Data publicării:
Igor Dodon: Curtea Constituțională a Republicii Moldova a formalizat, practic, o lovitură de stat constituțională, modificându-și propria decizie din 23 februarie, unde este indicat clar rolul decisiv al majorității parlamentare“
Igor Dodon: Curtea Constituțională a Republicii Moldova a formalizat, practic, o lovitură de stat constituțională, modificându-și propria decizie din 23 februarie, unde este indicat clar rolul decisiv al majorității parlamentare“

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, susţine că dacă Partidul Socialiştilor nu va participa la formarea noii majorităţi parlamentare, Chişinăul va avea probleme în privinţa preţului şi a livrărilor de gaze din Rusia, informează vineri presa de peste Prut. În cazul în care socialiştii ar fi la guvernare, Dodon a spus că el ar putea negocia personal cu preşedintele rus Vladimir Putin un preţ mai mic la gazele ruseşti, potrivit Ziarului Naţional din Chişinău.

Preşedintele moldovean susţine că pentru a evita majorarea preţului la gaze sunt două soluţii, iar cheia ar fi la el. ”Dacă Dodon se înţelege cu Federaţia Rusă şi încearcă să negocieze alt preţ la gaze, este o situaţie. Dacă este un guvern, care e pentru relaţii bune cu Rusia, nu unul de transfugi, antirusesc, atunci şanse sunt”, a declarat Igor Dodon joi seara într-o emisiune la postul de televiziune NTV Moldova (rusesc).

El a mai spus că Rusia urmează să scadă volumul tranzitului de gaze livrate prin Ucraina, iar Republica Moldova se va trezi într-o criză similară celei de acum zece ani. ”Eu în 2009 am mai gestionat o astfel de criză, dar ea a fost pentru o perioadă foarte scurtă. Acum ar putea să fie o situaţie mult mai gravă şi aceasta va fi în plină iarnă. La sfârşitul anului expiră şi contractul de importare a gazelor din Federaţia Rusă. Trebuie să fie instalat un guvern care ar putea să meargă să negocieze un nou contract cu Federaţia Rusă şi acest guvern trebuie să fie un partener credibil pentru ruşi”, a declarat Dodon, ale cărui afirmaţii au fost catalogate de presă drept ”şantaj” la adresa formaţiunilor din Parlament.

Citește și: Partidul lui Igor Dodon a câștigat alegerile în Moldova

”Dacă nu va fi o majoritate la care să participe şi socialiştii, atunci vom avea probleme. Unica soluţie este ca la guvernare să fie socialiştii”, a declarat preşedintele moldovean, care avertizase cu o zi în urmă cu nu va aproba o majoritate parlamentară formată din transfugi.

La recentele alegeri legislative niciuna dintre formaţiunile politice care au intrat în Parlament nu a obţinut suficiente voturi încât să formeze de una singură o majoritate legislativă. Până la ora actuală nu a fost anunţată crearea unei coaliţii de guvernare, potrivit IPN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407885.89RON
1 ETH = 7747.35RON
1 LTC = 365.57RON
1 XRP = 9.68RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel