"În situaţia ridicării stării de urgenţă, după această dată (15 mai n.r.), ne vom afla într-o nouă realitate din mai multe puncte de vedere. În legătură cu şomajul tehnic, sigur că vorbim în principal de acele domenii în care activitatea nu se va putea relua imediat, şi acolo trebuie să venim cu o soluţie să-i sprijin în continuare pe antreprenorii din această zonă până vor reveni la activitate, poate nu chiar normală, dar cât de cât să îşi reia activitatea. Aceasta este una din măsurile pe care le avem în calcul: prelungirea şomajului tehnic pentru aceste zone, nu este luată încă o decizie, e o măsură pe care o evaluăm şi în decursul acestei săptămâni vom lua decizia şi o vom comunica public. Ideea este că ne gândim la ea, avem discuţii şi cu Ministerul de Finanţe pentru a vedea sursa bugetară pentru aceasta măsură. Dincolo de această categorie ne gândim la o serie de măsuri active pentru cei care încet-încet îşi reiau activitatea parţial sau total după data de 15 mai", a spus Ignat, la Digi 24.
La ce să ne așteptăm după 15 mai. Bogdan Chirieac: O zi la ATI costă, se calculează
Întrebat dacă poate oferi exemple de astfel de măsuri active, oficialul MMPS a precizat că una dintre ele ar fi acoperirea unui procent din salariile angajaţilor care revin din şomajul tehnic, însă acest cuantum va fi stabilit în zilele următoare cu patronatele şi sindicatele.
"Un exemplu este acela că ne gândim să acoperim o parte din salariile angajaţilor companiilor care revin în activitate, fie că vorbim despre o activitate reluată cu angajaţii la normă întreagă sau part-time, pentru că unele sectoare vor începe treptat activitatea. Ne gândim să acoperim un procent din salariile acestor angajaţi care revin practic din şomajul tehnic. Deci vrem să înlocuim o măsură pasivă cu una activă pentru a stimula repornirea economiei, în unele zone treptat şi în unele cu program întreg.
Acest cuantum va fi stabilit în zilele următoare într-o consultare şi cu patronatele şi cu sindicatele, pentru că suntem în fiecare zi în legatură cu partenerii sociali. Când vom ajunge împreună la o concluzie vom anunţa finalitatea acestei măsuri şi tot ce presupune măsura respectivă", a adăugat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Alin Ignat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.