În perioada ianuarie-iunie 2020, veniturile Huawei au urcat cu 13,1%, la 454 miliarde de yuani (64,90 miliarde de dolari), o încetinire faţă de ritmul de creştere din perioada similară a anului trecut, când veniturile au înregistrat un avans de 23,2%, la 401,3 miliarde de yuani. Marja de profit a urcat la 9,2% în primul semestru din 2020, de la 8,7% în primele şase luni din 2019.
"Huawei a promis să continue să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de clienţii şi furnizorii săi şi să contribuie la economia globală digitală şi la dezvoltarea tehnologiei, indiferent de dificultăţile cu care se va confrunta în viitor", se arată într-un comunicat al grupului chinez.
Pentagonul a dezvăluit totul despre legăturile cu armata chineză
Huawei nu raportează datele privind vânzările de telefoane. Conform datelor firmei IDC, Huawei a fost al doilea producător global de smartphone-uri în primul trimestru din 2020, cu o cotă de piaţă de 17,8%, pe primul loc fiind grupul sud-coreean Samsung Electronics.
Rezultatele financiare raportate de Huawei vin după ce în ultimii doi ani compania s-a aflat în vizorul autorităţilor americane, îngrijorate de posibilitatea ca serviciile de informaţii chineze să utilizeze echipamentele Huawei pentru spionaj. Statele Unite au făcut apel la numeroase ţări să nu folosească infrastructura Huawei pentru dezvoltarea noii reţele telefonice 5G.
Huawei este cel mai mare producător mondial de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri, în funcţie de volum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.