HSBC Holdings Plc, pe cale să decidă cine va prelua conducerea băncii

Matei Ion |
Data publicării:
HSBC Holdings Plc va avea un nou director general
HSBC Holdings Plc va avea un nou director general

Directorul general al UniCredit SpA, Jean Pierre Mustier, este unul dintre principalii candidaţi la conducerea celui mai mare grup bancar european, HSBC Holdings Plc, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Mustier, de naţionalitate franceză, este în negocieri cu banca, dar Consiliul de Administraţie al HSBC încă nu a luat o decizie, luând în considerare şi alţi candidaţi, inclusiv directorul interimar al HSBC, Noel Quinn, susţin sursele.

Un purtător de cuvânt al lui Mustier nu a dorit să comenteze informaţia, la fel procedând şi purtătorul de cuvânt al HSBC.

În urma informaţiilor, acţiunile UniCredit au scăzut joi cu 4,1% la Bursa de la Milano, astfel încât capitalizarea bursieră a celei mai mari bănci italiene se situa la 30,7 miliarde de euro (33,2 miliarde de dolari).

Săptămâna aceasta, HSBC, cu sedii în Marea Britanie şi în Hong Kong, a anunţat că va renunţa la 35.000 de angajaţi, sau 15% din forţa sa de muncă la nivel global, şi va face reduceri de costuri de 4,5 miliarde de dolari până în 2022, ca parte a unei restructurări majore a activităţii.

De asemenea, grupul britanic a precizat că ar putea dura până în luna august găsirea unui înlocuitor pentru John Flint, care a fost dat afară anul trecut, în cadrul eforturilor preşedintelui Mark Tucker de a-şi intensifica eforturile menite să redreseze HSBC. Până recent, se părea că funcţia de director general va fi deţinută de Quinn, care a condus HSBC de la plecarea lui Flint. Dar, la prezentarea rezultatelor financiare, în 18 februarie, HSBC s-a abţinut să prezinte un nou şef.

Premieră după criza financiară. Grecia a luat o decizie importantă

De la numirea lui Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, în 2016, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare care a presupus eliminarea a 14.000 de locuri de muncă şi închiderea a peste 900 de agenţii, dar care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor financiare şi solidităţii capitalului celei mai mari bănci italiene. Anterior, Mustier, în vârstă de 59 de ani, a lucrat pentru Societe Generale SA.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 486462.38RON
1 ETH = 15335.10RON
1 LTC = 542.27RON
1 XRP = 14.98RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel