Horoscopul aroganților. Zodii neiertătoare, mândre și răzbătătoare

Simona Haiduc |
Data publicării:
Par nesuferiți, dar de cele mai multe ori, reușesc în viață
Par nesuferiți, dar de cele mai multe ori, reușesc în viață

În cazul unora, propria persoană și orgoliul devin mai valoroase decât relațiile cu ceilalți. De aceea, ei nu apelează la sfatul și îndrumarea altora, căznindu-se să se descurce singuri. Și reușesc. 

Scorpion

Oameni puternici, sunt direcți și știu să-și stăpânească emoțiile. Dacă sunt jigniți și umiliți, nu uită, deși dau de înțeles că nimic nu s-a schimbat în atitudinea lor față de persoanele care i-au dezamăgit, care le-au înșelat așteptările. Mândria nu le permite să-și arate furia, care va mocni în ei, nelăsându-i să treacă peste ceea ce s-a întâmplat.

Leu

De pe listă nu putea lipsi, desigur, Leul, regele animalor. Încrederea și stăpânirea de sine, egocentrismul lor sunt trăsături pentru care nativii din Leu sunt invidiați. Dacă se confruntă cu greutăți, mândria, dar și aroganța lor le permit să se distanțeze și să-și păstreze calmul. Nu caută sfaturi la alții, pentru că se descurcă singuri, reușind în aproape tot ceea ce își propun.

Berbec

Sârguincioși și muncitori, ei sunt, în același timp, încăpățânați, aroganți și răzbătători. Reprezentanții acestui semn zodiacal sunt capabili să acționeze chiar dacă toți ceilalți sunt împotriva lor. Sunt aproape tot timpul convinși că au dreptate și foarte rar acceptă argumentele altora. Nu de puține ori îi afișează superioritatea sfidând tot ceea ce spun alții. Practic, mândria lor devine ca un zid între ei și cei care nu le împărtășesc opiniile.

Citește și Horoscopul ipocriților. Zodiile care se ascund în spatele unor măști

Capricorn

Lasă impresia unor oameni reci, calculați, materialiști. De fapt, este o mască în spatele căreia nativii din Capricorn se ascund pentru a-și atinge obiectivele. În plus, ei sunt în stare să-și păstrez calmul și sângele rece chiar și în cele mai critice moment ale vieții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9767
USD
Azi 4.7319
Diferența -0.0137
Zi precendentă 4.7456
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7319 RON
GBP flag1 GBP = 5.9563 RON
CHF flag1 CHF = 5.3448 RON
AUD flag1 AUD = 3.0728 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4260 RON
SEK flag1 SEK = 0.4318 RON
XAU flag1 XAU = 400.2435 RON
Monede Crypto
1 BTC = 441954.54RON
1 ETH = 16136.87RON
1 LTC = 451.71RON
1 XRP = 6.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.91%
6 luni: 5.95%
12 luni: 5.98%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.070.27%
BET-BK3153.370.14%
BET-EF918.470.27%
BET-FI60559.96-0.10%
BET-NG1211.050.40%
BET-TR37558.140.27%
BET-TRN36506.350.27%
BET-XT1463.400.25%
BET-XT-TR3172.430.25%
BET-XT-TRN3090.130.25%
BETAeRO908.25-0.15%
BETPlus2521.750.25%
RTL37801.050.20%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel