Horoscop 2021. Patru zodii care știu foarte bine să ÎNVÂRTĂ banii

Simona Haiduc |
Data publicării:
Care sunt aceste zodii
Care sunt aceste zodii

Nu toți tratăm banul la fel. Unii dintre noi strâng pentru zile negre, pentru investiții, pentru copii sau pur și simplu din plăcerea de a știi că au bani. Alții parcă i-ar învârti pe degete, dând impresia că sunt ignoranți în privința finanțelor, dar în realitate știind foarte bine cum trebuie să-i investească.

A pune bani ”la saltea”, cum se spune, este o calitate de care nu se bucură toți, deși economiile te ajută să scapi din numeroase situații dificile. Atitudinea față de bani depinde și de zodia sub care ne naștem. 

Taur

Taurul poate fi considerat una dintre cele mai bine ”aranjate” zodii din punct de vedere financiar. i mai în siguranță unul dintre cele mai sigure semne financiare. Și nu pentru că ar câștiga sume exorbitante, ci pentru că știu cum să-i distribuie, cum să-i folosească astfel încât niciodată să nu-i lipsească. În plus, Taurii se consultă mereu în privința banilor cu oamenii lor de încredere, care știu să le dea sfaturile corecte. 

Gemeni

Pare ciudat, dar Gemenii se descurcă destul de bine când vine vorba de gestionarea banului. Da, uneori își pot permite o cină la un restaurant sau o achiziție neplanificată, dar numai dacă sunt încrezători în stabilitatea stării lor financiare. În general, Gemenii sunt investitori, înzestrați cu o intuiție aparte. Ei știu ce le poate aduce profit, rotunjindu-le veniturile, astfel că investesc cu curaj în proiect aparent banale, dar care, în realitate, sunt de mare perspectivă. 

Citește și Polițele RCA. O nouă lovitură pentru români! Ce vrea Guvernul

Leu

Leul este adevăratul suflet al companiei, un semn generos și fermecător. Dar nu, este doar o iluzie. De fapt, dintre toate semnele de foc, Leul poate fi considerat cel mai strângător și mai pragmatic. Da, reprezentanții acestui semn pot cheltui o sumă impresionantă pentru prietenii lor, dar în același timp, pot economisi fără să ducă lipsă de ceva. 

Capricorn

Capricornii nu fac parte din categoria celor care aruncă banii pe dorințe trecătoare. De regulă, reprezentanții acestui semn întocmesc în avans o listă de achiziții importante și o respectă cu strictețe. Dacă intervin cheltuieli neprevăzute dar absolut necesare, chiar obligatorii, ei își revizuiesc planificarea financiară, renunțând fără regrete la ceva plăcut, dar nu urgent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506081.31RON
1 ETH = 16480.05RON
1 LTC = 592.59RON
1 XRP = 15.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel