HoReCa: Nici măcar compensaţiile pe 2020 nu le-am primit, despre 2021 ce să mai vorbim

Matei Ion |
Data publicării:
Reprezentanții HoReCa spun că nu au primit nimic din partea statului
Reprezentanții HoReCa spun că nu au primit nimic din partea statului

Noile restricţii în vigoare de luni vor afecta masiv industria ospitalităţii şi vor duce la un nivel de activitate redus, susţin reprezentanţii din domeniu, menţionând că o mare problemă este reprezentată de lipsa compensaţiilor financiare imediate.

"Restricţiile ne duc din nou la un nivel de activitate redus cu circa 70-75% faţă de 2019 şi asta trebuie cumva compensat prin scheme de sprijin sau prin facilităţi fiscale. Altfel, la al 4-lea şoc adus industriei e clar că ne va fi extrem de greu să rezistăm", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.

În opinia sa, restricţiile care se introduc luni vor afecta cu siguranţă încă o dată industria ospitalităţii, care "a suferit şi suferă extrem de mult încă de la declanşarea pandemiei".

"Cred însă că problema cea mai mare nu este legată acum de restricţii (pentru că nevoia unor măsuri care să ajute din punct de vedere medical este evidentă), ci de compensaţiile cu care statul român vine pentru susţinerea economică. Noi nici măcar compensaţiile pentru 2020 nu le-am primit, despre 2021 ce să mai vorbim", a adăugat preşedintele FIHR.

Călin Ile consideră firesc ca statul să susţină atât angajaţii din turism, cu măsuri precum kurzarbeit şi ajutor de şomaj, în condiţiile în care aceştia nu-şi pot practica meseria din cauze medicale, cât şi antreprenorii din turism, aşa cum au făcut şi fac toate statele europene.

De asemenea, preşedintele Alianţei pentru Turism (APT), Dragoş Anastasiu, a afirmat că toate aceste restricţii vor afecta încă o dată masiv această "industrie a zâmbetului".

"Măsurile au parţial, din punctul meu de vedere, fracturi logice (inclusiv din punct de vedere medical), iar lipsa compensaţiilor financiare imediate este de neînţeles şi neacceptat în contextul în care suntem la peste 18 luni de la începutul pandemiei şi există şi cheia rezolvării care se cheamă vaccin şi testare", a subliniat Dragoş Anastasiu.

Florin Jianu: Dialogul cu Ministerul Economiei este inexistent

În opinia sa, măsurile restrictive actuale vor afecta o dată în plus industria ospitalităţii, a evenimentelor şi pe cea culturală.

"Chiar şi fără acest moment, aceste industrii se aflau într-un moment extrem de greu atât timp cât au fost cele mai afectate în ultimele 18 luni, iar măsurile compensatorii ori nu au existat, ori au fost insuficiente ori au venit extrem de greu sau încă nu au venit deloc deşi sunt reglementate. Chiar dacă suntem conştienţi de problema sanitară, nu putem înţelege şi accepta faptul că vin noi restricţii fără ca, în acelaşi moment, să se vină din partea autorităţilor şi cu compensaţii financiare. Pe de altă parte, cu toată înţelegerea noastră şi responsabilitatea de care putem face oricând dovadă, nu înţelegem faptul că 'certificatul verde' este reinventat ca şi definiţie doar în România, în sensul în care cei nevaccinaţi dar testaţi sunt excluşi. Înţelegem că statul român vrea să protejeze nevaccinaţii pe costurile companiilor", a mai spus preşedintele APT.

În opinia sa, ceea ce este şi mai puţin de înţeles este interzicerea în totalitate a oricăror evenimente, inclusiv cele de training sau corporate, chiar şi dacă s-ar face doar cu persoane vaccinate (sau testate).

"În continuare nu înţelegem de ce se vorbeşte despre vaccinaţi versus nevaccinaţi în loc să se vorbească despre imunizaţi versus neimunizaţi. Cu alte cuvinte sunt excluşi de la o viaţă semi-normală şi cei care au imunizare naturală (eventual dovedită prin anticorpi în sânge) dacă nu au adeverinţă de trecere prin boală. Şi asta în cazul specific ţării noastre unde mai mult de jumătate din populaţia de la oraşe este trecută prin boală (în largă majoritate fără adeverinţă de la DSP)", a adăugat Dragoş Anastasiu.

Pe de altă parte, Daniel Mischie, vicepreşedinte HORA, consideră că noile restricţii au un impact minimal asupra industriei HoReCa.

"Impactul este minimal pentru că ne referim doar la programul de funcţionare, până la ora 21:00. Altfel, oricum aceste restricţii existau. Green Pass-ul era deja implementat în restaurante. Vânzările au scăzut în oraşe cu 30-50%, odată cu introducerea Green Pass-ului, iar în rural, unde lumea este mai puţin vaccinată, chiar cu 70-80%", a precizat Daniel Mischie.

Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, stabilind măsuri suplimentare de control al pandemiei de COVID-19, prin care se interzice, începând de luni, pentru o perioadă de 30 de zile, organizarea de evenimente private, devine obligatorie masca de protecţie, iar pentru multe activităţi va fi necesar certificatul de vaccinare sau de trecere prin boală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 452173.25RON
1 ETH = 16395.62RON
1 LTC = 448.36RON
1 XRP = 6.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel