Care este scopul? Acela de a denunța absența femeilor în structurile de conducere ale acest organ suprem al fotbalului mondial și diferențele de tratament dintre bărbați și femei în acest mediu.
„Numele meu este Hope Sogni și sunt prima femeie care candidează pentru funcția de președinte FIFA”. ”Sunt cuvintele cu care se prezintă Hope Sogni, într-un scurt videoclip de un minut. „Fotbalul condus de o femeie poate părea un basm sau o fantezie, dar cred că, într-o zi, poate deveni realitate”, spune ea cu încredere.
Dacă are înfățișarea unei femei, ea este în realitate o inteligență artificială ce poartă un program progresist care vrea să facă din lupta împotriva violenței sexiste și sexuale calul său de bătaie, fără a uita discriminările de tot felul.
Evident, Hope Siogni („vise de speranță” în franco-italiană) nu își dorește cu adevărat să devină al 10-lea președinte al FIFA. Următoarele alegeri, din 2025, se vor desfășura fără ea. Creatorii acestei inteligențe artificiale, agenția de creație sportivă Dark Horses, dezvoltatorii Twise.ai și Maggie Murphy, CEO-ul clubului englez Lewes FC, au dorit mai presus de toate să pună în lumină absența femeilor în forurile de conducere ale fotbalului mondial. În plus, este o modalitate bună de a denunța abuzurile cărora le cad victime femeile în acest domeniu al sportului, cum a fost cazul lui Jennifer Hermoso sărutată de fostul președinte al federației spaniole, Luis Rubiales.
Luată la întrebări de presă, inteligența artificială a apărat ideea conform căreia bonusurile trebuie să fie aceleași pentru bărbați și femei la meciurile din Cupele Mondiale: „Acesta este și motivul pentru care competițiile feminine, subfinanțate și subpromovate de atâta timp, nu au atins potențialul de venituri”. Hope Sogni este convinsă că lucrurile se pot remedia, dar cu multă voință din partea tururor.
În același timp, Hope Sogni împărtășește viziuni comune cu actualul președinte al FIFA, Gianni Infantino. Potrivit acesteia, Campionatul Mondial este un lucru bun, la fel ca și ideea că ar putea avea loc o dată la doi ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.