"Highway to hell?": Autostrada care scandalizează Germania

Simona Haiduc |
Data publicării:
Autostrăzi / FOTO: Freepik
Autostrăzi / FOTO: Freepik

Un proiect de autostradă fără precedent prin amploarea lui și care are, pe alocuri chiar și zece benzi de circulație, stârnește controverse intense în țara automobilului, detractorii săi denunțând o „monstruozitate”.

Propunerea provine dintr-un studiu de fezabilitate comandat de firma de stat Autobahn GmbH, care gestionează autostrăzile din țară, sub supravegherea Ministerului Transporturilor. Studiul a fost publicat recent, sub presiunea oponenților proiectului.

Peste un miliard de euro

Printre altele, se propune lărgirea unei porțiuni de 30 km a Autostrăzii 5 din jurul Frankfurtului și care are deja 6 până la 8 benzi de circulație, dar care rămâne, totuși, una dintre cele mai aglomerate segmente de autostradă din Germania. Costul lucrărilor: 1,1 miliarde de euro.

Dacă va fi realizat, proiectul ar crea cea mai largă autostradă din Germania, într-o regiune foarte industrializată, cu o rețea de drumuri deja densă.

Pentru cei care se opun proiectului, intențiile autoritățile sunt un fel de nebunie, iar șoseaua în sine un fel de „Highway to hell”, ca în piesa AC/DC. Ideea este „total sărită de pe fix” și va crea o „monstruozitate”, denunță Hans Christoph Stoodt, membru al unui grup care militează împotriva proiectului.

„Guvernul german se angajează să facă Germania neutră din punct de vedere climatic până în 2045... Și același guvern plănuiește aici o autostradă cu 10 benzi”, a spus el pentru AFP.

Obstacole 

Poluarea fonică, deteriorarea biodiversității, emisiile cu efect de seră: există multe temeri, în timp ce conștiința ecologică a germanilor intră tot mai mult în conflict cu fascinația pentru automobilele din lumea Volkswagen, Mercedes și BMW.

Studiul apreciază, de asemenea, că nu există „obstacole de mediu de netrecut” în calea extinderii benzilor, variantă care, în opinia autorilor proiectului, este singura capabilă să absoarbă traficul în continuă creștere. Problema este că lărgirea ar putea afecta o zonă care oferă apă potabilă, precum și un sanctuar de păsări protejat.

Decizia finală aparține Ministerului Transporturilor, condus de un ministru din partidul liberal FDP, care este favorabil autostrăzilor.

Pe lângă fluxul de trafic, vor fi luați în considerare și factori precum impactul asupra naturii, poluarea aerului și zgomotul, a asigurat un purtător de cuvânt al ministerului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.7792
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.7792
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.7792 RON
GBP flag1 GBP = 5.8884 RON
CHF flag1 CHF = 5.2704 RON
AUD flag1 AUD = 2.9949 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3209 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 422.7614 RON
Monede Crypto
1 BTC = 482314.14RON
1 ETH = 15117.47RON
1 LTC = 546.31RON
1 XRP = 14.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17062.200.20%
BET-BK3215.390.34%
BET-EF926.690.15%
BET-FI63816.741.27%
BET-NG1232.05-0.03%
BET-TR37625.000.20%
BET-TRN36571.440.20%
BET-XT1473.130.25%
BET-XT-TR3193.390.25%
BET-XT-TRN3110.560.25%
BETAeRO904.681.24%
BETPlus2520.590.21%
RTL38005.860.24%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel