Hidroelectrica şi Salrom, pregătite pentru listare la BVB

Mara Ivan |
Data publicării:
Bursa de la Bucureşti a câştigat 5 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat 5 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

România va face un pas important spre promovarea la statutul de piaţă emergentă de către MSCI, odată cu listarea Hidroelectrica şi Salrom, două companii cheie pregătite să înceapă procesul de listare la Bursa de Valori Bucureşti, a declarat Ilinca von Derenthall, preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea (FP).

Fondul Proprietatea a primit, anul trecut, aprobarea de principiu de la Ministerul Economiei de a-şi lista participaţia la Salrom la Bursa de Valori Bucureşti, iar anul acesta Fondul doreşte să obţină avizele necesare de la Ministerul Energiei pentru listarea Hidroelectrica, se arată într-un comunicat al FP..

"Fondul Proprietatea a susţinut continuu dezvoltarea pieţei de capital din România şi implementarea celor mai bune practici de guvernanţă corporativă la nivelul companiilor din portofoliu. Mai sunt multe de făcut, iar singura cale către progres este listarea unor noi companii la bursă. Pledăm cu tărie pentru aceste IPO-uri, iar Hidroelectrica şi Salrom sunt două companii cheie pregătite să înceapă procesul de listare. Ne propunem să profităm de momentul prielnic de pe piaţa locală de capital şi să colaboram în beneficiul tuturor părţilor interesate. Odată cu listarea acestor două companii, România va face un pas important spre promovarea la statutul de piaţă emergentă de către MSCI, ceea ce va permite intrări de noi fonduri la Bursa de Valori Bucureşti", a declarat Ilinca von Derenthall, preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor.

Citește și Rusia, avertizată de Germania: Nici nu vă imaginați ce vă așteaptă

Potrivit sursei citate, în cei 11 ani de la listarea Fondului la BVB, preţul acţiunii a atins un maxim istoric de 2,22 lei pe acţiune la 17 ianuarie 2022, cu mult peste 1,00 lei pe acţiune, care era valoarea nominală a acţiunii la crearea Fondului, consolidând astfel performanţa constantă din ultimii 11 ani.

De asemenea, de la preluarea mandatului de administrare a Fondului Proprietatea de către Franklin Templeton în septembrie 2010, Fondul a efectuat distribuţii brute de numerar de 7,2 miliarde lei (2,1 miliarde dolari) şi a finalizat 12 programe de răscumpărare, în valoare de peste 7,3 miliarde lei.

În cei 11 ani de la listare, Fondul Proprietatea a finalizat aproximativ jumătate dintre tranzacţiile speciale (precum IPO, SPO şi ABO) executate pe BVB între 2012 şi 2021. Cele mai importante tranzacţii încheiate de Fond includ: Transgaz ABO (2013), Transelectrica ABO (2014), Conpet ABO (2014), Romgaz ABO (2014, 2015, 2016) şi Petrom ABO (2013, 2016, 2017, 2020, 2022).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453813.83RON
1 ETH = 15619.26RON
1 LTC = 497.72RON
1 XRP = 12.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel