Hidroelectrica rupe piața: cât va costa energia? Compania explică de ce

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Contor electric
EXCLUSIV
Contor electric

Hidroelectrica a explicat pentru DCBusiness de ce majorează tarifele cu 60% de la 1 aprilie cât și cine va fi afectat de noile prețuri.

Condițiile hidrologice nefavorabile și creșterea inflației au forțat decizia companiei

Hidroelectrica justifică majorarea cu 60% a prețului energiei active, aplicabilă de la 1 aprilie 2025, prin mai mulți factori economici și naturali care au influențat negativ activitatea companiei. Într-un răspuns transmis pentru DCBusiness, reprezentanții companiei afirmă că „condițiile hidrologice deficitare înregistrate în anul 2024, care au continuat și în 2025”, împreună cu „creșterea inflației în perioada 2023-2025 și extinderea portofoliului de clienți”, au condus la „imposibilitatea menținerii prețurilor” la nivelul anterior.

„Ne menținem angajamentul ferm de a păstra prețul la un nivel cât mai competitiv, dar trebuie să fie bine înțeles că Hidroelectrica S.A. nu poate acoperi toți clienții din România, casnici sau non-casnici”, mai precizează compania.

Strategia de dezvoltare: extinderea portofoliului până la 8 TWh în 2027

Hidroelectrica subliniază că strategia sa de dezvoltare pe partea de furnizare prevede o creștere graduală a portofoliului de clienți până la un consum de maximum 8 TWh în anul 2027. În 2024, consumul clienților a fost de 5,57 TWh. Reprezentanții companiei afirmă că această strategie este gândită astfel încât „să nu aducă riscuri suplimentare pe întreg procesul, de la producția energiei și până la consumul acesteia de către utilizatorii finali”.

Cine va fi afectat de noul tarif și când intră în vigoare

Majorarea de preț anunțată va afecta atât noii clienți, cât și pe cei existenți, dar doar după expirarea contractelor actuale sau după notificările oficiale privind noile condiții. Hidroelectrica a informat că prețul de 0,45329 lei/kWh pentru energia activă va fi aplicabil clienților noi, dar și celor existenți ale căror contracte expiră, conform prevederilor contractuale deja asumate, ce garantează tarifele curente până la data de 31 martie 2025.

Clienții vizați de modificările tarifare vor fi notificați oficial în perioada imediat următoare. Dacă aceștia nu consideră oferta Hidroelectrica avantajoasă, „pot opta pentru oricare altă ofertă disponibilă în piața concurențială”, având la dispoziție 30 de zile pentru a încheia un nou contract cu un alt furnizor, după cum explică reprezentanții companiei.

Preț final care depășește pragul de 1 leu/kWh

Anunțată în urmă cu trei săptămâni, majorarea prețului energiei active de la 0,28329 lei/kWh la 0,45329 lei/kWh va duce, potrivit calculelor preliminare, la un preț final ce va depăși pragul de 1 leu/kWh. Este o creștere semnificativă, fără precedent pentru clienții casnici ai Hidroelectrica, spun specialiștii din domeniu. Noul tarif, aplicabil în perioada 1 aprilie 2025 - 30 iunie 2025, va fi plafonat pe această perioadă, însă după această dată, prețul final de contract ar putea varia, în funcție de amplasarea geografică a locului de consum.

Ce spun autoritățile despre scumpirea energiei

Ministerul Energiei a precizat, într-un răspuns pentru DCBusiness, că prețurile la energia electrică pe piața cu amănuntul sunt formate în baza cererii și ofertei, conform mecanismelor concurențiale stabilite de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Autoritățile spun că furnizorii de energie electrică sunt liberi să stabilească prețurile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege.

În plus, Ministerul Energiei subliniază că „ANRE nu poate interveni în procesul de formare a acestor prețuri”, iar Hidroelectrica și-a stabilit tarifele „sub plafoanele reglementate de legislația în vigoare”.

Pentru clienții care au deja contracte în derulare cu Hidroelectrica, Ministerul Energiei a confirmat că aceștia vor beneficia de prețurile actuale până la expirarea perioadei contractuale. Ulterior, vor fi supuși noilor tarife.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 382159.52RON
1 ETH = 7148.51RON
1 LTC = 347.95RON
1 XRP = 9.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel