Publicitate
Conform sursei citate, vor fi acoperite prin asigurare "prejudiciile, daunele, etc. de orice fel produse/survenite în perioada asigurată, în limitele teritoriale şi în legatură directă cu activitatea administratorilor şi a directorilor executivi, autorizată legal şi desfăşurată de către asigurat şi reclamate asiguratorului pe durata de 12 luni a contractului şi ulterior acestuia, timp de minimum 1 an, de la data expirării poliţelor de asigurare".
Contractul prevede răspunderea civilă a administratorilor şi directorilor executivi (Directors and Officers Liability), asigurarea membrilor Consiliului de Supraveghere şi cei ai Directoratului SPEEH Hidroelectrica SA, inclusiv preşedinţi.
Potrivit sursei citate, contractul intră sub incidenta acordului privind achiziţiile publice.
Criteriul de atribuire
Criteriul de atribuire al contractului este "cel mai bun raport calitate-preţ", tipul procedurii licitaţie deschisă, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 23 septembrie 2024, ora 15:00.
Hidroelectrica a afişat un profit net în scădere cu 32% după primele şase luni ale anului, la 2,7 miliarde lei, de la 3,9 miliarde lei în perioada similară a anului trecut, potrivit Raportului semestrial transmis Bursei de la Bucureşti.
Producţia de energie electrică s-a redus cu 22%, iar veniturile au fost mai mici cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023. Marja operaţională de 59% a consemnat o scădere cu 10% iar marja netă de 52%, un declin cu 8% faţă de primul semestru din 2023.
Evoluția pe Bursă
Rezultatul pe acţiune a fost, de asemenea, în scădere cu 32%, de la 8,80 lei/ acţiune la 5,98 lei/ acţiune.
Producţia netă a înregistrat o scădere de aproximativ 22% în primul semestru al anului 2024, cauzată în special de condiţiile hidrologice din trimestrul al doilea al anului, când valoarea medie a debitului Dunării (5.585 mc/s) a consemnat o diminuare cu aproximativ 25% faţă de perioada similară a anului 2023 (7.491 mc/s).
Veniturile realizate din activitatea de furnizare energie electrică au scăzut cu 32%, la 1,1 miliarde lei, pe fondul scăderii preţului de vânzare a energiei electrice şi al diminuării volumelor furnizate în primele şase luni ale anului 2024.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional.
Acţionarul majoritar al Hidroelectrica este statul român, prin Ministerul Energiei.
Compania deţine o capacitate de generare 100% verde de 6.300 MW energie din surse hidro şi 108 MW din surse eoliene, fiind cel mai mare producător de energie electrică al ţării, cu o cotă de piaţă de 30%. Totodată, Hidroelectrica deţine primul loc în rândul furnizorilor de servicii de sistem necesare SEN, cu o cotă de piaţă de aproximativ 70% din serviciul de reglaj secundar şi 60% din serviciul de rezervă terţiară rapidă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.