Judeţele magnet pentru cei care-şi caută de lucru

Ilinca Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Creșterea economică record de 6,9% de anul trecut a adus peste 49 de mii de noi lucrători pe piața muncii. Interesant este că numărul locurilor de muncă nou create este mult mai mare, 138.500, însă populația ocupată a crescut cu numai 49 de mii având în vedere că a scăzut numărul patronilor, a lucrătorilor pe cont propriu și a celor neremunerați. Pe fondul crizei de forță de muncă și al creșterilor salariale, mulți români au renunțat la statutul de mic întreprinzător pentru cel de salariat.

La începutul anului 2017, în România lucrau puțin peste 8,32 milioane de oameni, din care aproape 5,23 milioane erau salariați și 139.500 patroni. Restul erau lucrători pe cont propriu sau chiar lucrători familiali neremuneraţi şi membrii ai unei societăţi agricole sau ai unei cooperative neagricole.

La începutul anului 2018, numărul lucrătorilor a urcat la 8,37 milioane de oameni ca urmare a majorării numărului de salariați cu 138.500 pe fondul reducerilor de lucrători din celelalte categorii sociale.

Vestul și Sud-Estul, plus de 8.500 de lucrători

Numărul persoanlor ocupate a fost în creștere în toate regiunile țării, însă în timp ce în unele majorările au fost de până la 5.000 de oameni, în altele au trecut de 11.000. Vestul și Sud-Estul țării au reușit să muște cel mai puțin din creșterea economică observată prin prisma forței de muncă angajate. În patru județe- Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara- numărul lucrătorilor a crescut, în total, cu numai 4.100. Lucrurile stau la fel de slab și în Sud-Estul țării unde șase județe – Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea  - au totalizat împreună un plus de numai 4.400 de muncitori.

 Clujul, atracția numărul unu

Cei mai mulți lucrători noi au apărut în Nord-Vest-ul țării, în județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. În această regiune s-au creat 11.800 de noi locuri de muncă , din care 6.200 numai în județul Cluj. Capitala Transilvaniei a devenit un pol de dezvolatare foarte puternic care atrage ca un magnet atât investitori, cât și salariați. Clujul a generat mai multe locuri de muncă decât toate județele din Vest la un loc. Este o mare performanță având în vedere că vorbim și despre Timiș (plus 2.200) și despre Arad (plus 1.100).

Bucureștiul surclasat de Ilfov

Capitala și Ilfovul au reușit să atragă numi 8.400 de lucrători, în condițiile în care Bucureștiul a obținut un plus de 3.100. Și regiunea Centru, cu doi poli mari, Brașov și Sibiu, a beneficiat de un plus de 8.000 de muncitori. Sibiul a contribuit cu1.600 de noi lucrători, dar Brașovul cu numai 900.

"Există discrepante între județele din țară, există județe care prosperă din punct de vedere economic, dar nu mai au forță de muncă disponibilă, precum și județe cu număr mare de persoane care nu lucrează. Mai mult, județe din ambele extreme există în aproape toate regiunile de dezvoltare, ceea ce deschide posibilitatea unor soluții la nivel regional”, a declarat Oana Munteanu, reprezentant al companiei de consultanță PwC.

Datele de la Statistică arată că cele mai semnificative creşteri ale efectivului de salariaţi de la sfârşitul anului s-au înregistrat tot în aceste regiuni: Centru (+24,1 mii persoane), Nord-Vest (+23,3 mii persoane) şi Bucureşti-Ilfov (+21,8 mii persoane), ceea ce arartă că tot aici au avut loc și cele mai mari scăderi ale numărului de patroni și lucrători pe cont propriu.

Unde lucrează românii

Chiar dacă sunt în scădere lucrătorii pe cont propriu, remunerați sau nu, reprezintă încă peste 25% din populația ocupată. Peste 2,1 milioane de români lucrează pe persoană fizică autorizată, în timp ce numai 130.000 au ales să-și facă propria afacere. Numărul salariaților este într-o continuă creștere și dețin în continuare cea mai mare  pondere  (73,7%)  în  totalul  populaţiei  ocupate. Este totuși de remarcat că într-un an cu o creștere economică record numărul patronilor a scăyut cu 5.000 și cel al persoanelor fizice autorizate cu 20.000. În schimb, angajații sau înmulțit cu peste 138 .00

 

Topul ocupării pe categorii (număr persoane)

 

 

IANUARIE 2018

IANUARIE 2017

DIFERENŢA

Salariaţi

5.362.300

5.223.800

138.500

Pe cont propriu

2.103.200

2.123.300

-20.100

 

Lucratori familiali neremuneraţi

769.700

831.000

- 61.300

 

Patroni

134.500

139.500

    -5.000

 

Sursa:Institutul Naţional de Statistică

                             

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9756
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7452
Diferența 0.0022
Zi precendentă 4.743
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9756 RON
USD flag1 USD = 4.7452 RON
GBP flag1 GBP = 6.0219 RON
CHF flag1 CHF = 5.2915 RON
AUD flag1 AUD = 3.0088 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3224 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4342 RON
XAU flag1 XAU = 402.6298 RON
Monede Crypto
1 BTC = 494217.75RON
1 ETH = 18273.05RON
1 LTC = 571.46RON
1 XRP = 11.94RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17155.99-0.55%
BET-BK3190.26-0.89%
BET-EF930.36-0.33%
BET-FI61650.92-0.36%
BET-NG1230.66-0.10%
BET-TR37832.31-0.55%
BET-TRN36772.91-0.55%
BET-XT1476.16-0.57%
BET-XT-TR3199.98-0.57%
BET-XT-TRN3116.98-0.57%
BETAeRO897.56-0.50%
BETPlus2537.20-0.56%
RTL38193.89-0.52%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel