Harta celor mai mari salarii. Creșteri record în unele zone

Ilinca Popescu |
Data publicării:
Harta creșterilor
Harta creșterilor
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.938 lei
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.938 lei
  • Harta creșterilor
  • Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.938 lei

Criza forţei de muncă a declanşat spirala creșterilor salariale care odată pornită va fi greu de oprit. În ultimii trei ani, salariul mediu net la nivelul întregii ţări a avansat cu 625 de lei (140 de euro), de la 1.859 de lei cât era la începutul anului 2016 până la 2.484 de lei în ianuarie 2018. Creşteri peste medie au avut loc în regiunile cu cele mai mici salarii sau în zonele percepute de investitori ca poli de dezvoltare.

În România s-a înregistrat în ultimii trei ani cea mai mare accelerare a creșterii salariilor din toată Uniunea Europeană, însă avansul a fost diferit de la sector la sector, de la județ la județ, lărgind și mai mult discrepanțele dintre diferitele categorii sociale, dar și dintre regiunile țării. Salariul minim a crescut cu peste 60 %, în valoare netă, începând din 2015, în condițiile în care aproximativ 30 % din lucrători sunt plătiți cu minimul pe economie. După o majorare puternică în 2016, salariile au crescut și în 2017, impulsionate de mărirea în luna februarie a venitului minim brut, cu 16 %, la 1.450 de lei (circa 315 euro) și de creșterile salariale din sectorul public. Câștigurile  au continuat să avanseze şi în 2018, deoarece salariul minim net a fost majorat cu încă 9 % în luna ianuarie, iar cel mediu net din sectorul public cu 11,5%.

Citește și: Domeniul cu salarii garantate de Guvern. O măsură pe 10 ani

 Clujul bate Capitala

Dacă ne uităm la salturile din ultimii trei ani observăm că acestea au avut loc fie în județele sărace unde există mulți angajați plătiți la nivelul salariului minim și la stat, fie în zonele limitrofe centrelor universitare regionale de unde și-au recrutat salariați multinaționalele cu domenii de activitate în IT sau call-centeruri. Cele mai mari avansuri le-au înregistrat salariile din Covasna, Cluj și Călărași, urmate îndeaproape de cele din Giurgiu, Sălaș, Iași și Sibiu. În schimb, în Capitală majorarea a fost de 532 de lei în ciuda faptului că aici își au sediul ministerele și majoritatea instituțiilor publice, ceea ce arartă că mediul privat local nu a operat creșteri spectaculoase. Chiar dacă creșterea salariului mediu s-a produs în toată țara, doar în Capitală și în alte patru județe salariile sar de media națională. Bucureștenii conduc detașat cu un câștig mediu net de 3.228 de lei (circa 700 de euro), fiind urmați de clujeni cu  2.750 lei( 600 euro), de locuitorii din Ilfov cu 2.682 lei (580 euro), de timișoreni 2.604 de lei (566 euro) și de salariații din Sibiu cu 2.510 lei (545 euro). În restul țării salariile nete nu trec de 490 de euro.

Citește și: Surprizele din noua lege a salarizarii. Majorările nu-s pentru toată lumea

Funcționărimea a luat partea leului

Angajații din sănătate au  beneficiat de salarii mărite cu 78 % pe fondul exodului de personal medical în străinătate. Ei sunt urmați de funcționarii din admistrația publică care au avut creșteri de 42 % între  1 ianuarie 2016 și ianuarie 2018 și astfel au depășit în mod semnificativ salariile din sectorul privat. De creșteri importante au avut parte și lucrătorii din comerț (plus 37%), din tranzacții  imobiliare (40%) și construcții și IT ( 30%). Adică exact domeniile afectate masiv de criză de personal. La popul opus, salariile au avansat cu numai 9,5% în bănci și asigurări, unde numărul salariaților este încă în scădere și în sectorul de utilități (10%). În industrie avansul a fost de 23% sub media majorității sectoarelor.

Citește și:

Programul de guvernare. Marile surprize apar abia în 2019

Rămânem pe locul doi în coada UE

În România, salariile rămân mici în comparație cu media UE chiar dacă de la o economie aflată într-o fază de recuperare a decalajelor se așteaptă o creștere relativ mare a salariilor. “ Până recent, în ultimii doi-trei ani, toate guvernele au considerat că pentru societatea nostră este mai util menţinerea salariilor la un nivel extrem de scăzut, ca să atragă investitorii. Acum s-a văzut că nu a fost bine, că ne-au plecat salariații”, spune Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții. În România salariul mediu net este de 552 de euro, în timp ce al bulgarilor este de 492, al Ungurilor de 833, al polonezilor de 915, al franceyilor de 3.000 de euro, al italienilor de 2.426 de euro, al spanilolilor de 2.300 de euro, potrivit ultimrlor date OECD, din 2017. Uniunea Europeană nu calculează salariul mediu, ci numai salariul minim şi costul mediu al orei de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457821.59RON
1 ETH = 16010.33RON
1 LTC = 498.43RON
1 XRP = 10.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel