Atacul a făcut ca site-urile preşedinţiei, guvernului, unor ministere cheie şi Curţii Constituţionale din Bulgaria să fie blocate sau să funcţioneze lent, potrivit unor surse oficiale. "Acest atac al hackerilor a venit de pe teritoriul Federaţiei Ruse", a spus şeful agenţiei de investigaţie din Bulgaria, Borislav Sarafov, potrivit DPA, citată de Agerpres.
"Este un atac asupra statului bulgar", a declarat la rândul său procurorul general Ivan Ghev, care a spus că este "o problemă serioasă". Ca parte a familiei europene, Bulgaria apără valorile europene, a declarat el, adăugând că este "normal" ca acest lucru să aibă şi consecinţe.
Atacul cibernetic asupra instituţiilor bulgare nu a afectat conţinutul acestora sau datele persoanele, a precizat Ministerul Afacerilor Digitale, care a adăugat că atacul a fost oprit. Bulgaria oferă sprijin umanitar Ucrainei, în timp ce aceasta continuă să fie bombardată de Rusia. Bulgaria a primit de asemenea şi refugiaţi ucraineni care au fugit de război.
Cum ne protejăm de ATACURILE tip PHISHING? DNSC a explicat
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a oferit răspunsul mult așteptat de românii cărora le este teamă de atacatorii cibernetici.
"În contextul atacurilor lansate de o grupare de criminalitate cibernetică afiliată Rusiei, DNSC și alte instituții abilitate în domeniul cyber au observat o diversificare a metodelor folosite de aceștia, care vizează infectarea cu aplicații malware de tip ransomware a sistemelor informatice ale organizațiilor deja atacate prin DDoS. În acest context, tehnicile utilizate includ spear phishing și spoofing: https://dnsc.ro/.../comunicat-atacuri-phishing-spear...
Atacatorii transmit mesaje pe email, WhatsApp, Signal, Telegram, Messenger, Slack, etc. pretinzând că sunt o sursă / persoană de încredere, pentru a convinge victimele potențiale să divulge informații confidențiale, date personale sau să efectueze acțiuni care permit preluarea controlului unor infrastructuri sau dispozitive informatice de către atacatori.
Pentru a încerca să inducă în eroare potențialele victime și pentru o rată de succes mai ridicată, atacatorii intenționează să utilizeze inclusiv adrese de email sau conturi de utilizator falsificate ca aparținând unor instituții publice sau organizații cunoscute din România.
Antrenează-te pentru a identifica tenativele de fraudă online: https://sigurantaonline.ro . O campanie de conștientizare la nivel național derulată de Directorat, Poliția Română și ARB.", a scris DNSC pe pagina de Facebook.
Ce au păţit cei care au accesat linkul din SMS-urile capcană primite zilele acestea şi ce e de făcut
Iată ce au transmis specialiştii de la DNSC:
"În cadrul campaniei cu sms-uri capcană lansate de atacatori în perioada Paștelui, unii utilizatori au raportat către Directorat faptul că după ce au accesat link-ul din mesaj au descarcat și instalat o aplicație malițioasă pentru #Android, denumită 'Voicemail'. Ulterior, această aplicație cerea multiple permisiuni, care, odată acordate, permiteau atacatorilor să spioneze utilizatorul și să extragă date sensibile legate de activitatea lui pe dispozitiv.
În cazul în care ați instalat și acordat permisiuni multiple unei astfel de aplicații, recomandăm să folosiți o soluție de securitate pentru eliminarea acesteia sau să reveniți la setările din fabrică ale dispozitivului. Nu uitați înainte să faceți un back-up pe o sursă externă a datelor esențiale pentru dvs. (contacte, imagini, videoclipuri, etc.), pentru a nu le pierde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.