Guvernul vrea două rectificări bugetare până la sfârșitul anului

DCBusiness Team |
Data publicării:
Rectificare bugetara
Rectificare bugetara

Guvernul va face în acest an două rectificări bugetare, prima în luna septembrie şi o a doua, spre finalul anului, în luna noiembrie, au informat surse guvernamentale.

Potrivit acestora, Ministerul Dezvoltării şi cel al Transporturilor vor fi principalii beneficiari ai rectificării din luna septembrie.

Totodată, sursele citate au precizat că, în discuţiile purtate cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Lyen, la începutul săptămânii la Atena, unde a avut loc o reuniune a şefilor de stat şi de guvern din Europa de sud-est, premierul Marcel Ciolacu a punctat referitor la deficitul bugetar că România a avut o serie de cheltuieli suplimentare în contextul războiului din Ucraina şi, de asemenea, că este primul an când cheltuielile cu apărarea se ridică la 2,5% din PIB, conform angajamentelor asumate în cadrul NATO.

Discuţiile privind încadrarea în ţinta de deficit bugetar ar urma să continue la Bruxelles, cel mai probabil pe 1 septembrie, în contextul unei vizite oficiale pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu o va efectua pentru a purta discuţii cu înalţi oficiali europeni, au menţionat surselor citate.

Anterior datei de 1 septembrie, vor merge în vizite de lucru la Bruxelles miniştrii Muncii, Finanţelor şi cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Pe 28 august va merge la Bruxelles ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, pentru a discuta cu oficialii CE pe tema proiectului privind pensiile speciale, dar şi privind reforma în ansamblu a sistemului de pensii, pe 29 august - ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pentru discuţii pe tema proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind reforma administrativă şi măsurile fiscale şi pe 30 august ministrul Proiectelor Europene - Adrian Câciu, pentru renegocierea PNRR pe temele anunţate, printre care şi cea privind capitolul REPower EU. 

Citește și:

Ciolacu: Guvernul îşi va asuma răspunderea pe pachetul legislativ privind reforma aparatului de stat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.794
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.8032
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7940 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.2859 RON
AUD flag1 AUD = 3.0134 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3469 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0315 RON
NOK flag1 NOK = 0.4271 RON
SEK flag1 SEK = 0.4406 RON
XAU flag1 XAU = 441.7015 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461719.82RON
1 ETH = 12629.17RON
1 LTC = 496.27RON
1 XRP = 11.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17063.55-0.45%
BET-BK3206.22-0.35%
BET-EF929.97-0.42%
BET-FI62702.700.04%
BET-NG1237.95-0.72%
BET-TR37627.97-0.45%
BET-TRN36574.29-0.45%
BET-XT1470.29-0.35%
BET-XT-TR3187.24-0.35%
BET-XT-TRN3104.58-0.35%
BETAeRO886.200.46%
BETPlus2519.73-0.43%
RTL38017.44-0.46%

Opinii

Calcule peste calcule

Impozitarea progresivă, mit sau soluție pentru buget?

Impozitarea progresivă nu ar crește...

Dumitru Chisăliță

ANRE riscă să blocheze piața energiei. Chisăliță: Se impune o analiză

Președintele Asociației Energia Inteligentă,...

Paul Krugman / FOTO: Freepik

Paul Krugman: De ce economia Europei se poticnește

De ce economia europeană este mai puțin...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel