Guvernul scoate bani de la Fondul de rezervă pentru salarii compensatorii

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Sunt ultimele cifre publicate de INS / Foto: Arhivă
Sunt ultimele cifre publicate de INS / Foto: Arhivă

Guvernul a aprogat o Ordonanță de urgență prin care se vor transfera din Fondul de Rezervă banii necesari plății creanțelor salariale.

Ordonanța prevede ca suma de 14 milioane de lei să fie transferate de la Fondul de Rezervă: ”Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pe anul 2021 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, cu suma de 14.000 mii lei (14 milioane de lei n.r.), scrie în OUG.

Mina de uraniu de la Crucea se închide

Florin Cîțu a spus după ședința de Guvern de azi că: "Este vorba de categoriile de persoane disponibilizate - vorbim de cele din Valea Jiului sau din zona minieră - care o să beneficieze de măsuri de protecţie socială, din cadrul operatorilor economici care sunt afectaţi de politica de decarbonare a Uniunii Europene, întrucât utilizează combustibili fosili, precum şi persoanele care urmează a fi disponibilizate din cadrul exploatărilor miniere uraniu neperformante din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului SA. Este un program pe care l-am prezentat deja, care se derulează până în 2030, şi prin acest act normativ începem şi alocăm sumele respective pentru persoanele disponibilizate", a declarat Cîţu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că, în acest moment, numărul estimat de persoane care vor fi disponibilizate până în 2025 este de 9.000, anume 2.239 la societatea Complex Energetic Hunedoara, 282 de persoane la Compania Naţională a Uraniului, 6.484 de persoane la societatea Complexul Energetic Oltenia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.5516
Diferența -0.0120
Zi precendentă 4.5636
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.5516 RON
GBP flag1 GBP = 5.9132 RON
CHF flag1 CHF = 5.1759 RON
AUD flag1 AUD = 2.9011 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1852 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0304 RON
NOK flag1 NOK = 0.4331 RON
SEK flag1 SEK = 0.4525 RON
XAU flag1 XAU = 442.3181 RON
Monede Crypto
1 BTC = 377371.11RON
1 ETH = 8797.20RON
1 LTC = 410.42RON
1 XRP = 10.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17287.20-0.64%
BET-BK3258.71-0.52%
BET-EF940.69-0.69%
BET-FI62701.520.49%
BET-NG1243.59-0.72%
BET-TR38121.17-0.64%
BET-TRN37053.66-0.64%
BET-XT1485.89-0.56%
BET-XT-TR3221.04-0.56%
BET-XT-TRN3137.55-0.56%
BETAeRO879.071.22%
BETPlus2552.43-0.63%
RTL38432.41-0.67%

Opinii

Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel