Publicitate
Guvernul va discuta astăzi în ședința de Guvern despre achiziționarea Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, deținut în prezent de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Acest port, care se învecinează cu municipiul Galați, este unicul de pe teritoriul Republicii Moldova care oferă acces navelor maritime. Aflat la kilometrul 133,8 de pe fluviul Dunărea, este mărginit de România și Ucraina. Dat fiind poziționarea acestuia, portul a devenit unul strategic având în vedere conflictul din țara vecină.
Memorandumul care va fi discutat miercuri are cu tema ”aprobarea iniţierii negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea achiziţionării de către statul român, prin intermediul Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a acţiunilor Danube Logistics SRL deţinute de către BERD în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova”.
Guvernul va forma o echipa care va desfășura negocierile cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin intermediul Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, pentru achiziționarea acțiunilor integrale deținute de BERD prin Danube Logistics SRL, conform Profit.ro.
La sfârșitul anului trecut, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit despre intenția premierului României, Marcel Ciolacu, privind această achiziție, potrivit infotag.md.
”Portul Giurgiulești a fost întotdeauna foarte important pentru noi, dar nu a fost atât de important pentru Ucraina. Din cauza războiului din Ucraina, cu Rusia atacând constant porturile ucrainene, portul Giurgiulești a devenit și mai important. Este o alternativă importantă în regiune. Din păcate, încă mai există litigii în jurul portului, au început de mult... Sperăm că acolo totul va deveni clar și se vor face investiții pentru extinderea acestui port
Portul este acum gestionat de BERD. În consecință, decizia trebuie luată de bancă. Dar înainte de a discuta despre investiții din România, trebuie să clarificăm aceste lucruri. Vrem să vedem investiții în creştere din România în Moldova. (...). Da, negociem cu România. Orice lucrare, orice dezvoltare trebuie realizată în strânsă cooperare. Evident, portul din Constanța este o variantă mult mai importantă și înțeleg că contribuția în aceste „căi ale solidarităţii” este foarte importantă pentru Ucraina”, a declarat Maia Sandu la acea vreme.
În septembrie anul trecut, premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre importanța achiziției acestui port în contextul războiului din țara vecină. În acest sens, el a declarant că ministrul Transporturilor și-a arătat deja interesul pentru achiziția și dezvoltarea acestuia. Portul Giurgiulești a atins un volum record de transport al mărfurilor în 2022, de 1,8 milioande de tone.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.