Publicitate
Programul a debutat în luna octombrie 2018 și a avut un plafon de 600.000 de lei. (Vezi documentul aici)
"În urma consultării cu Comisia Națională de Strategie și prognoză și având în vedere previzionatul succes de care se va bucura programul în următorii ani, precum și interesul manifestat atât de potențialii beneficiari cât și de actorii importanți ai pieței bancare, se propune un nivel al plafonului garanțiilor care pot fi emise în anul 2019 în sumă de 1.000 milioane lei (adică un miliard de lei n.r.). Pentru nivelul plafonului s-au luat în cosniderare evoluția programului și aspectele relevate de implementarea acestuia în decursul a doar 3 luni de funcționare în anul 2018", scrie în nota de fundamentare a documentului.
Citește și:
Programul Start-Up Nation debutează pe 27 decembrie la ora 10:00. Care sunt noutățile
Programului are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la 26 de ani, precum și pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani și care sunt cuprinși în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri de specializare, respectiv cursuri de reconversie ori specializare profesională autorizate de către Ministerul Educației Naționale, și după caz, de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale.
Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 40.000 lei, în proporţie de 80% de către stat prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare. Plăţile de dobândă pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisionul de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.