Guvernul alocă banii pentru încărcarea cardurilor sociale cu tranşa din decembrie 2024

DCBusiness Team |
Data publicării:
vouchere sociale
vouchere sociale

Se alocă banii pentru încărcarea voucherelor sociale acordate în cadrul programului "Sprijin pentru România".

În anul 2024, sprijinul material sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni anumitor categorii de persoane defavorizate. Valoarea unei tranșe de sprijin material aferentă anului 2024, este în sumă de aproximativ 640.000 mii lei, pentru un număr estimat de 2.560.000 beneficiari, cărora li se acordă suma de 250 lei, se arată în nota de fundamentare.

În anul 2024, în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin structura de specialitate din cadrul acestuia, cu rol de beneficiar al finanţării nerambursabile pentru cheltuielile care urmează a fi decontate din fonduri europene nerambursabile şi responsabilă de iniţierea şi implementarea măsurilor, au fost asigurate și acordate cinci tranșe de sprijin material, aferente lunilor februarie, aprilie, iunie, august și octombrie, la momentul actual neexistând credite bugetare suficiente pentru acordarea integrală a tranșei din luna decembrie.

În vederea asigurării integrale a necesarului de finanțare de la bugetul de stat pentru implementarea măsurii de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, prin acordarea tranșei din luna decembrie a sprijinului material sub forma tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.115/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene sunt necesare credite bugetare, în valoare de 473.000 mii lei la cap.51.01 „Autorități publice şi acțiuni externe”, titlul 56 „ Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”.

 

Suplimentarea fondurilor

 

Prin prezentul proiect de Hotărâre a Guvernului se propune alocarea sumei de 723.000 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024 pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru onorarea cererilor de plată depuse de partenerii din acordurile de finanțare, pentru acoperirea parțială a sumelor indisponibile la momentul actual , precum și a acordării integrale a tranșei din luna decembrie a sprijinului material sub forma tichetelor sociale pe suport electronic potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498711.18RON
1 ETH = 15502.88RON
1 LTC = 621.65RON
1 XRP = 14.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17030.670.10%
BET-BK3194.660.05%
BET-EF924.800.07%
BET-FI62864.91-0.15%
BET-NG1229.790.11%
BET-TR37555.460.10%
BET-TRN36503.830.10%
BET-XT1468.440.06%
BET-XT-TR3183.230.06%
BET-XT-TRN3100.670.06%
BETAeRO880.38-0.54%
BETPlus2516.210.11%
RTL37957.640.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel