Publicitate
În replică, Banca Centrală Europeană a dat în judecată Letonia la CJUE, avocaţii Băncii Centrale Europene susţinând că absenţa lui Ilmars Rimsevics riscă să afecteze reputaţia BCE, ar putea aduce atingere independenţei BCE şi ameninţă să provoace întârzieri în procesul de luare a deciziilor, în condiţiile în care o ţară membră a zonei euro este privată de votul său.
În decizia sa publicată marţi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat că Letonia nu a furnizat nicio dovadă de corupţie în ceea ce îl priveşte pe Ilmars Rimsevics. CJUE a apreciat că "este posibil să fie necesară o decizie privind suspendarea temporară a unui guvernator din postul său în scopul derulării unei investigaţii. Însă această suspendare este permisă numai dacă există indicii suficiente că guvernatorul este implicat în abateri serioase iar Letonia nu a oferit niciun fel de dovezi care să susţină acuzaţiile de mită".
Citește și: Avertismentul BCE: Piața bancară va fi afectată!
Decizia CJUE vine după ce în luna decembrie a anului trecut avocatul general al Curţii, Juliane Kokott, a susţinut că Letonia nu a reuşit să ofere dovezi de corupţie, iar suspendarea din funcţie a lui Rimsevics în timpul investigaţiei este echivalent cu demiterea sa.
Chiar dacă decizia CJUE este o victorie pentru Rimsevics, este puţin probabil ca acesta să îşi reia atribuţiile de guvernator al Băncii Centrale. Autorităţile letone i-au ridicat însă acestuia autorizaţiile de securitate şi i-au interzis să plece din ţară, o condiţie necesară pentru ca acesta să poată participa la reuniunile consiliului guvernatorilor BCE.
Rimsevics, al cărui mandat urmează să expire la finele acestui an, nu a fost încă inculpat şi nici nu are fixată o dată la care ar urma să înceapă procesul. În timpul absenţei sale, viceguvernatorul Zoja Razmusa a reprezentat Letonia la reuniunile BCE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.