Jurnalistul Val Vâlcu atenţionează, însă, că inflaţia ar putea creşte la un nivel atât de mare încât să măture complet orice creştere.
"Să sperăm că vor crește pensiile și să sperăm că nu vine inflația să măture tot. La supermarket sunt două tipuri de cărucioare, nu îl mai umplem nici pe ăla mic cu creșterea asta. Legat de creșterea pensiei, există mai multe abordări. Prima abordare e creșterea punctului de pensie, iar în felul acesta și pensionarului care primește 10.000 de lei îi crește suma. A doua abordare e creșterea valorii tichetului social sau oferirea unui ajutor ce încălzire sau pentru alimente, așa îi ajutăm pe cei cu pensii mici și foarte mici”, a precizat Val Vâlcu la România TV.
Iată ce a declarat Rareş Bogdan la Realitatea Plus, după ce a fost întrebat despre vocile din PNL care au pus la îndoială existenţa banilor pentru mărirea pensiilor, chiar şi cu 10%, aşa cum a anunţat PSD.
"Nimeni din PNL nu uită de problemele românilor. Le cunoaştem! Vrem ca bunicii noştri, părinţii noştri, oamenii care au lucrat o viaţă, să fie răsplătiţi şi să aibă o viaţă mai bună. Colegii mei doar au întrebat, pentru că noi nu deţinem Ministerul Finanţelor pentru a şti cum arată resursa bugetară în acest moment, ce se întâmplă dacă România are bani suficienţi pentru a creşte pensiile până la procentul fixat prin lege. Procentul fixat prin lege este 40%. Noi am crescut cu 14% în Guvernul Ludovic Orban, şi cu 10% în Guvernul Ciucă. Suntem obligaţi să mergem pe lege, deci mai e un procent de 16% care nu este încă acoperit.
Noi am întrebat responsabil: Domnule Câciu, avem bani? Pentru că dacă avem bani pentru mărire cu 10%, înseamnă că avem şi pentru 16%, nu e mare problemă. Haideţi să creştem pensiile în mod corect, să fim responsabili faţă de români. De asemenea, haideţi să îi ajutăm pe investitori, pe cei cu microintreprinderi, haideţi să fim responsabili şi să sprijinim capitalul românesc", a transmis Rareş Bogdan, potrivit DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.