Cacao-Trace™, 10 eurocenți din fiecare kg de ciocolată sustenabilă vândută, donați

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Gabriela Beres
Gabriela Beres
  • Gabriela Beres

Antreprenorii din segmentul dulce – cofetării și ciocolaterii – se pot alătura campaniei. Puratos România, parte a Grupului Puratos, unul dintre cei mai importanți producători globali de materii prime inovative, cu expertiză în aplicaţii finite pentru industria de panificaţie, patiserie şi ciocolaterie, investește în sustenabilitate și lansează și în România, programul Cacao-Trace™ gândit să ridice standardele de calitate în industria ciocolatei.

Prin acțiunile acestui program, Puratos își ia angajamentul de a returna 10 eurocenți din fiecare kg de ciocolată sustenabilă vândută direct comunităților de fermieri care trăiesc din agricultura cu cacao. Campania a fost lansată de grupul Puratos în anul 2016 și până acum a strâns aproape 2 milioane de euro, sumă care a contribuit fie la suplimentarea veniturilor fermierilor cu două salarii, fie ca investiții în comunitățile locale. Astfel, prin programul Cacao-Trace™ s-au construit 6 școli, o maternitate și 23 de stații de apă potabilă pentru satele din Papua Noua Guinee, Vietnam și Coasta de Fildeș și s-au oferit 500 de burse școlare pentru copiii fermierilor înrolați în program.

În România, Puratos îi încurajează pe toți producătorii de dulciuri, fie că sunt cofetării sau ciocolaterii, să se alăture campaniei folosind ciocolată sustenabilă în rețetele lor, sprijinind, astfel, producția de cacao la nivel global.

Ce interesați pot trimite solicitare pentru a încerca ciocolata sustenabilă la [email protected].

Pe plan local, Puratos România înlocuiește patru dintre cele mai populare sortimente de ciocolată Belcolade Selection cu versiunile lor realizate din boabe de cacao certificate Cacao- Trace: Belcolade Selection Noir CT, Belcolade Selection Lait CT, Belcolade Selection Blanc CT, Belcolade Selection Amber CT.

Gama nouă, apreciată pentru gustul extraordinar, dar și pentru performanța excelentă, creează valoare adăugată de la fermier la consumator, prin 2 elemente diferențiatoare – gustul superior obținut printr-un proces controlat de fermentare și veniturile suplimentare obținute din Bonusul de Ciocolată.

„Toți clienții noștri și nu numai, pot schimba lumea alăturându-se Programului Cacao-Trace™.

Sute de mii de fermieri de arbori de cacao trăiesc la limita sărăciei extreme și dacă nu sunt susținuți vor renunța la acest tip de culturi. Sustenabilitatea este o obligație civică pentru noi toți, cei din această industrie, dar și pentru consumatori.
Ne dorim ca până la finalul anului 2025, să producem și să comercializăm doar ciocolată sustenabilă”, a declarat Gabriela Bereș, country manager Puratos România.

Despre Cacao-Trace™

Pentru un producător global de ciocolată reală, dar și de cuverturi de ciocolată, masa de cacao este un ingredient strategic în procesul de producție. Cacao-Trace™, programul de sustenabilitate conceput de Puratos vine direct în sprijinul fermierilor de cacao și oferă consumatorilor finali șansa de a savura ciocolată veritabilă cu gust excepțional mulți ani de acum înainte.

Programul respectă toate elementele clasice ale altor campanii de certificare sustenabilă, însă aduce unicitate prin modul de abordare, concentrându-se pe gustul superior al boabelor Cacao-Trace™. Fermentarea este o etapă esențială în dezvoltarea potențialului de aromă al boabelor, iar acest proces se desfășoară în centrele noastre locale post-recoltare, sub stricta supraveghere a experților Puratos. Prin controlul acestui proces, ne asigurăm că doar boabele de cacao de cea mai bună calitate se transformă în delicioasa ciocolată Cacao-Trace™, iar gustul său extraordinar aduce beneficii tuturor, în special, fermierilor de cacao care primesc un bonus financiar din prețul fiecărui kilogram de ciocolată vândut de Puratos.

Reușita programului înseamnă un gust desăvârșit al ciocolatei și îmbunătățirea calității vieții pentru fermierii înscriși. Cacao-Trace™ este susținut de comunitățile locale din cinci regiuni de creștere a arborilor de cacao, de Puratos și de mii de iubitori de ciocolată din întreaga lume. Suntem cu toții uniți de convingerea că o ciocolată mai bună creată împreună este singura abordare sustenabilă.

Puteți afla mai multe despre programul de sustenabilitate Cacao-Trace™ pe pagina dedicată www.puratos.ro.

Agricultura de cacao, în pericol

Majoritatea boabelor de cacao sunt cultivate în ferme mici de familie. Productivitatea este scăzută și, ca urmare, mulți fermieri trăiesc la limita subzistenței. Arborii de cacao sunt delicați și deosebit de sensibili la schimbările climatice, la dăunători și boli. Prin urmare, o bună cunoaștere a practicilor agricole este esențială pentru a asigura producția sustenabilă de boabe de cacao. În același timp, deoarece cacaua este cotată la bursă, există o volatilitate ridicată a prețurilor, ceea ce înseamnă că fermierii nu reușesc întotdeauna să își vândă produsele la cele mai bune cotații. Astfel, comunitățile agricole au nevoie de parteneri pe termen lung care să le poată oferi stabilitate, prin prețuri echitabile și să asigure atât producția de înaltă calitate, cât și protecția mediului.

Ultimele studii realizate de asociația mondială Fairtrade International, care militează pentru drepturile fermierilor și a angajaților din agricultură din țările în curs de dezvoltare, arată că venitul mediu al unei familii de agricultori de cacao din Coasta de Fildeș (cel mai mare producător de cacao din lume ) nu depășește 2.707 de dolari pe an, respectiv 225 de dolari de lună. Suma este foarte apropiată de nivelul de sărăcie extremă de 2.276 de dolari pe an.

„Dacă vrem un viitor al ciocolatei, trebuie să investim și să lucrăm împreună pentru ca întreg lanțul să fie beneficiar real, de la fermierul care cultivă boabele de cacao, până la copilul care împarte ciocolata cu un prieten”, explică Gabriela Bereș, country manager Puratos România.

Despre Puratos

Grupul Puratos este unul dintre cei mai importanți producători globali de materii prime inovative, cu expertiză în aplicaţii finite pentru industria de panificaţie, patiserie şi ciocolaterie. Compania a fost fondată în Belgia în 1919, cu sediul central la Bruxelles, are peste 9.000 de angajaţi în 71 de ţări, deține 63 de unităţi de producţie şi 88 de centre de inovaţie, oferind clienților ingrediente calitative și nutritive adaptate cerințelor locale. Produsele Puratos sunt comercializate în peste 100 de ţări.

Puratos România oferă materii prime pentru sectorul alimentar şi servicii specializate clienților săi din sectorul industrial, artizanal și retail printr-o reţea de 12 filiale la nivel național şi prin cele două centre de inovație, din București și Cluj-Napoca, destinate testării de produse și ingrediente inovatoare. Compania a fost înființată în anul 1995, în București, având în prezent o unitate de producție în județul Ilfov, cu trei linii de producţie distincte (linie de margarină, linie de mixuri pentru patiserie şi brutărie, respectiv o linie pentru umpluturi cu fructe, creme pe bază de apă și glazuri) şi 150 de angajaţi. Puratos România este unul dintre principalii jucători din sectorul de ingrediente pentru industria alimentară, având un portofoliu extins de produse, printre care maiele active și inactive, cereale încolțite și infuzate în maia lichidă, ciocolată belgiană Belcolade, umpluturi cu fructe, glazuri, creme fine pentru deserturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451227.28RON
1 ETH = 15959.67RON
1 LTC = 488.00RON
1 XRP = 10.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel