Grupul farmaceutic francez Ipsen a anunțat, joi, că a achiziționat de la Foresten Biotechnology drepturile de dezvoltare, fabricare și comercializare a unui medicament anticancer, pentru o sumă care ajunge la 1,03 miliarde de dolari (aproximativ 950 de milioane de euro).
„Ipsen și Foreseen Biotechnology au anunțat astăzi semnarea unui acord global de licență exclusiv pentru FS001, un medicament conjugat anticorp-medicament (ADC), potențial primul din această clasă”, se arată în comunicat comun dat publicității. Medicamentul, aflat încă într-un stadiu foarte incipient al dezvoltării sale, „vizează un nou antigen asociat tumorilor, supraexprimat în multe tumori solide, care joacă un rol esențial în proliferarea tumorii și dezvoltarea metastazelor”, explică cele două companii.
„Facem ultimii pași”
Acordul prevede că Ipsen obține „drepturi exclusive la nivel mondial” pentru dezvoltarea, fabricarea și comercializarea FS001. În schimb, compania de biotehnologie Foreseen Biotechnology va primi „până la 1,03 miliarde de dolari, o sumă care include o plată în avans, precum și plăți legate de dezvoltare și condiționate de atingerea etapelor de reglementare și comerciale”, a precizat compania. Foreseen va putea, de asemenea, să câștige „redevențe pe niveluri din veniturile globale, sub rezerva finalizării cu succes a activităților de dezvoltare, precum și a activităților de reglementare”.
Acest conjugat anticorp-medicament se pregătește, de fapt, să „treacă etapele finale ale dezvoltării preclinice”, precizează comunicatul de presă, dar „eficacitatea preclinică a FS001 a fost demonstrată în modelele de cancer multirezistent”. „Ne pregătim să lansăm un studiu clinic de fază I pentru a evalua FS001 în anumite tipuri de tumori solide, care sperăm că ne va permite să aducem noi tratamente esențiale persoanelor cu cancer din întreaga lume”, a spus Mary Jane Hinrichs, director global al dezvoltării preclinice la Ipsen, citat în comunicatul de presă.
„Suntem convinși că FS001 are potențialul de a trata mai multe tipuri de cancer ca monoterapie sau în combinație cu standardul de îngrijire”, a declarat Catherine Wong, fondator și președinte al Foreseen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.