Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a răspuns duminică la mai multe întrebări primite de la cetăţeni referitoare la situaţii punctuale privind respectarea măsurilor de distanţare socială.
Astfel, la întrebarea "Pot să scot copii afară la plimbare?", GCS precizează: "Da, în condiţiile art.1 lit. d) din Ordonanţa militară nr. 3, unde se prevede că se pot efectua deplasări scurte, în apropierea locuinţei, legate de activitatea fizică individuală. Nu veţi merge însă în parcuri sau locuri de joacă, unde există riscuri mai mari de a fi preluat virusul şi nu este permisă deplasarea în spaţiul public, pietonal, în grupuri mai mari de trei persoane. Ieşirea copilului minor se va face întotdeauna cu însoţirea persoanei adulte care îl are în îngrijire".
Unii cetăţeni au fost interesaţi să ştie dacă pot merge la pescuit.
"În cazul pescuitului sportiv, chiar dacă acest tip de activitate se practică în general în mod independent şi nu în grup, nu este prevăzută ca o deplasare cu caracter justificat sau legată de activitatea fizică individuală. Pot exista situaţii când locul de pescuit se află în proximitatea locuinţei (exemplu: locuinţa se află pe malul unui lac) situaţie în care, se poate îndeplini cerinţa prevăzută de articolul 1 litera e), din Ordonanţa militară numărul 3, respectiv sunt permise deplasările scurte, în apropierea locuinţei, pentru activitate fizică individuală. Prin ordonanţa militară numărul 8 este reglementat şi permis pescuitul comercial, nu şi cel sportiv sau de agrement. Aceste activităţi trebuie desfăşurate cu stricta respectare a tuturor actelor normative în domeniu, inclusiv a celor care stabilesc perioade de prohibiţie pentru anumite specii", a răspuns GCS.
O altă întrebare adresată de cetăţeni se referă la deplasarea cu maşina la service-ul auto.
"Activitatea service-urilor auto, a magazinelor de piese şi a reprezentanţelor auto sau a altor instituţii de profil nu este interzisă prin nicio Ordonanţă Militară, excepţie făcând cele care îşi desfăşoară activitatea în marile centre comerciale. În cazul în care autoturismul prezintă o defecţiune care nu permite folosirea lui în condiţii de siguranţă, persoana care se deplasează la service/magazin de piese auto/reprezentanţă sau alte unităţi de profil poate face acest lucru completând declaraţia pe propria răspundere, punctul privind acoperirea necesităţilor persoanei/ motiv justificat. În cazul achiziţionării unei piese sau a unui automobil, persoana trebuie să aibă şi un document doveditor al tranzacţiei (factură, procură, contract etc.)", precizează GCS.
Cetăţenii pot merge cu maşina şi la spălătoria auto. "Da, sunt permise deplasările la spălătoriile auto pentru curăţarea maşinilor, atunci când acest lucru este necesar, dar cu respectarea strictă a prevederilor ordonanţelor militare. Deplasarea se poate face completând declaraţia pe proprie răspundere la punctul privind acoperirea necesităţilor persoanei/ motiv justificat", arată GCS.
De asemenea, GCS a mai precizat că este permisă deplasarea persoanelor pentru activităţile agricole, dar acest lucru nu poate fi folosit ca pretext pentru deplasările oricăror persoane care au terenuri în proprietate.
"Conform Ordonanţelor Militare nr. 3 şi nr. 4 este permisă deplasarea persoanelor, fără a fi specificată o distanţă anume, pentru activităţi agricole. Această excepţie a fost introdusă, în principal, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli şi al persoanelor care obţin din activităţile agricole unicul sau principalul venit şi nu pentru a fi folosită ca pretext pentru a efectua deplasări de către orice persoană care are în proprietate un teren. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare se sancţionează contravenţional. Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecţiei cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice", a răspuns GCS la o întrebare adresată privind existenţa unei restricţii pentru deplasarea la un teren.
O altă întrebare se referă la deplasările la cimitir pentru efectuarea ritualurilor creştine. "Aceste situaţii sunt reglementate prin ordonanţe militare care permit doar slujbele de înmormântare/cununie/botez desfăşurate cu un număr redus de persoane (maximum 8). Deplasarea la cimitir pentru alte motive nu este reglementată şi nici nu poate fi considerată o urgenţă", a atenţionat GCS.
Acesta a făcut precizări şi în legătură cu deplasarea persoanelor care nu ştiu să scrie şi să citească.
"Completarea unei declaraţii pe proprie răspundere este o condiţie obligatorie pentru deplasarea în afara locuinţei, cu excepţia situaţiilor când deplasarea se face către/la locul de muncă. Persoanele care nu pot completa această declaraţie vor trebui să apeleze la sprijinul unor rude/vecini sau autorităţi locale, prin serviciile de asistenţă socială", mai arată GCS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.