Publicitate
La începutul pandemiei, unele rapoarte au sugerat că persoanele cu sânge de tip A erau mai predispuse la COVID, în timp ce persoanele cu sânge de tip O erau mai puțin sensibile. Un studiu de ultimă oră efectuat pe aproape 108.000 de pacienți din rețeaua de sănătate cu trei state americane nu a identificat nicio legătură între grupa de sânge și riscul de COVID.
„De la începutul acestei pandemii, s-a vehiculat ideea unei legături între grupa de sânge și predispoziția la boli”, a spus dr. Amesh Adala, cercetător principal la Johns Hopkins Center for Health Security. „Din acest studiu suficient de amplu reiese că nu există nici o relație între grupa de sânge, predispoziție la boală sau gradul de gravitate a acesteia”, a insistat Adala, care a participat la studiu.
Primii care au vorbit despre o legătură între grupa de sânge și riscul de a face o formă gravă a bolii provocare de virusul SARS-CoV-2 au fost experții chinezi. Ipoteza lor a fost susținută, ulterior, de colegi din Italia și Spania. Cu timpul însă, teoria chinezilor a început să se clatine, experimentele efectuate de specialiștii din Danemarca și SUA oferind rezultate mixte și contradictorii.
Citește și Grupa sanguină cu cel mai mare risc la COVID-19
Pentru a clarifica situația, oamenii de știință conduși de Dr. Jeffrey Anderson de la Institutul Inimii al Centrului Medical Intermountain din Murray, statul Utah, au analizat date de la zeci de mii de pacienți de la Intermountain Healthcare, sistem non-profit de îngrijire a sănătății format din 24 de spitale și 215 de clinici în Utah, Idaho și Nevada.
„Am spus mereu că toată povestea cu grupa sanguină este mai degrabă mult zgomot pentru nimic”, a adăugat, la rândul său, dr. Aaron Glatt, președinte de medicină și epidemiolog la Spitalul Mount Sinai South Nassau din Oceanside, NY. Nu era nevoie ca oameni cu o anumită grupă de sânge să intre în panică și alții, cu alte grupe, să trateze pandemia cu ușurință, pe motiv că sunt oarecum invulnerabili. Nimic nu avea valoare practică”, a menționat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.