Grecia salvează Balcanii. Planul Atenei care o să înfurie Moscova

Mara Ivan |
Data publicării:
”Suntem deja în crimă climatică”, spun oficialii eleni.
”Suntem deja în crimă climatică”, spun oficialii eleni.

Sud-estul Europei a făcut marţi un pas spre independenţa faţă de gazele ruseşti prin începerea lucrărilor la o instalaţie de înmagazinare a gazului natural lichefiat în portul Alexandroupolis.

Este vorba despre un  proiect eleno-bulgar, la care se vor alătura Serbia şi Macedonia de Nord. Startul lucrărilor a fost dat de premierul Kyriakos Mitsotakis, în prezenţa liderilor celor trei ţări partenere şi a preşedintelui Consiliului Europei, Charles Michel.

Acesta din urmă a declarat că instalaţia de la Alexandroupolis este "o iniţiativă de importanţă geostrategică", care demonstrează direcţia spre care trebuie să se îndrepte Europa "să ne diversificăm sursele energetice şi să devenim independenţi faţă de gazul rusesc".

La eveniment au participat şi premierul Bulgariei, Kiril Petkov, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, şi premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski. Mitstotakis a subliniat că noua instalaţie marchează "simpatia Balcanilor şi unitatea lor europeană". "Peninsula noastră", a spus el "poate avea propriul loc în tranziţia energetică a întregului nostru continent, construind colaborări fructuoase".

"Cu acest proiect atât de important, în curând vom putea înlocui gazele naturale din surse ruseşti. Şantajul recent al Moscovei face ca această cooperare nu doar să fie necesară, ci şi urgentă", a punctat prim ministrul elen.

Sud-estul Europei consumă între 10 şi 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, din care circa 50% provin din Rusia. Cu această nouă instalaţie, care se adaugă celei care există deja la Revithousa, o mică insulă în apropiere de Atena, Grecia speră să îşi consolideze importanţa geopolitică şi să devină un important centru energetic al Europei, scrie EFE. În flancul de sud, Grecia mai are proiecte de interconectare pe partea de gaze cu Israel, Chipru şi Egipt.

Un sistem complicat 

Centrala de la Alexandroupolis va fi gata la finele anului viitor şi va fi constituită dintr-o unitate flotantă, situată pe mare, la circa 18 kilometri de port, destinată recepţiei, înmagazinării şi regazeificării gazului natural lichefiat. Va fi prima instalaţie extra-teritorială a Greciei.

Printr-un sistem de gazoducte submarine şi terestre, gazul natural va fi trimis în Sistemul Naţional de Transport al Gazelor (NSF) şi de acolo consumatorilor finali. În plus, va putea să se conecteze la Interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB), ale cărui lucrări vor fi finalizate în câteva luni, şi la Gazoductul Trans Adriatic (TAP), care va duce gaze din Azerbaidjan spre Italia şi care a început să funcţioneze recent.

Investiție de 400 milioane de euro

Cu o investiţie totală de circa 400 milioane de euro, capacitatea de înmagazinare a gazului natural lichefiat va fi de 153.500 metri cubi pe an şi se estimează că va putea să regazeifice circa 5,5 miliarde mc. În acest fel, Grecia îşi va dubla capacitatea de înmagazinare, care în prezent este de 225.000 metri cubi la Revithousa şi va fi majorată la 380.000 metri cubi la această centrală prin construirea unui al doilea terminal. 

Citește și Livrări de gaze din Rusia. Șeful E.ON avertizează: Se poate întâmpla în orice moment

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9738
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8217
Diferența -0.0156
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9738 RON
USD flag1 USD = 4.8217 RON
GBP flag1 GBP = 6.0012 RON
CHF flag1 CHF = 5.2862 RON
AUD flag1 AUD = 2.9950 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3544 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 411.4200 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461850.63RON
1 ETH = 16294.98RON
1 LTC = 496.44RON
1 XRP = 11.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17089.250.34%
BET-BK3180.810.08%
BET-EF927.670.42%
BET-FI62264.590.86%
BET-NG1227.030.70%
BET-TR37684.660.34%
BET-TRN36629.430.34%
BET-XT1471.710.33%
BET-XT-TR3190.310.33%
BET-XT-TRN3107.560.33%
BETAeRO874.75-1.26%
BETPlus2526.470.29%
RTL38041.910.28%

Comunicate de presa

Delta Dunării / FOTO: Wikipedia
Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel