Într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene, şi consultată de Reuters, Mitsotakis a cerut Bruxelles-ului să pună la punct o autoritate de reglementare la nivelul întregului bloc comunitar, care să aibă puterea de a inspecta pieţele energetice din toată Uniunea Europeană, şi totodată a îndemnat Comisia să sprijine proiectele de infrastructură transfrontaliere care permit transferul de electricitate între mai multe ţări.
Preţurile la energie electrică din Grecia s-au dublat, de la 60 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh) în luna aprilie, până la 130 de euro MWh în luna august, se precizează în scrisoarea trimisă Bruxelles-ului.
"Nu putem explica în mod convingător cetăţenilor noştri de ce preţul pe care ei îl plătesc a crescut brusc. Această situaţie este inacceptabilă din punct de vedere politic", susţine documentul menţionat.
Mitsotakis a dat vina pentru explozia preţurilor, care a afectat şi alte ţări precum România şi Bulgaria, pe factori precum temperaturile crescute din timpul verii, problemele apărute la infrastructurile energetice precum şi pe secarea barajelor hidrocentralelor din cauza secetei. Dar a ţinut să sublinieze că o povară suplimentară a fost creată via Ucraina, care a devenit din ce în ce mai dependentă de electricitatea importată din alte ţări europene. Aceasta după ce atacurile ruseşti au scos din funcţiune aproximativ jumătate din capacităţile ucrainene de producţie a energiei electrice.
Uniunea Europeană a acceptat anul trecut o revizuire a regulilor sale privind piaţa energetică, în ideea de a încuraja mai multe contracte la preţ fix cu producătorii de electricitate şi a proteja consumatorii de volatilitatea de pe piaţă.
Însă preţul la electricitate în Europa, chiar şi în ţările care şi-au extins rapid capacităţile de producţie a energiei regenerabile, este deseori legat de preţul energiei produse în centralele pe gaze, ceea ce poate expune preţurile la electricitate la fluctuaţiile dramatice înregistrate pe piaţa gazelor.
Lipsa capacităţilor de interconectare între ţări şi blocajele apărute în reţelele locale de electricitate pot duce şi ele la majorarea preţurilor.
"Noua Comisie ar trebui să îşi asume sarcina de a creşte capacităţile transfrontaliere", susţine Mitsotakis.
Potrivit propriilor estimări ale blocului comunitar, UE ar trebui să investească 584 miliarde euro în modernizarea reţelelor electrice până la finele deceniului, în ideea de a moderniza infrastructurile care au vechime de câteva decenii şi a asigura că reţeaua energetică poate prelua o cantitate mai mare de energie provenită din surse regenerabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.