Se numeşte Constanţa City Break şi ar urma să ofere pachete turistice atractive, cu două sau trei nopţi de cazare, cu reduceri la hoteluri, restaurante şi spaţii de distracţie şi agrement - aceasta, din octombrie, cînd va începe programul.
Corina Martin, preşedinte de onoare al Asociaţiei patronale RESTO Constanţa, cea mai mare asociaţie HoReCa din ţară, a declarat că: ”Orice turist va putea cumpăra acest pachet de Constanţa City Break din agenţiile de turism care se înscriu în program. Va avea, practic, tarife speciale de cazare, voucher de discount la restaurantele RESTO care intră în program. De exemplu, aici, în Portul Tomis, turiştii vor găsi acest discount de 10% prin voucherul pe care îl primesc, vor avea reducere sau chiar gratuitate la anumite muzee şi la transportul în comun din Constanţa. Toate acestea intră în acest pachet, pe care, dacă eşti turist de două nopţi la Constanţa, îl poţi primi, de fapt, ca şi beneficii, pentru că ai ales oraşul nostru”.
Asociatia Patronala RESTO Constanta lansează programul de “City break la Constanta”, prin care turiștii sunt invitați în Weekend la Constanta sau Mamaia, cu avantaje și beneficii, în extrasezon!
Portul Tomis
Pachetele de Weekend la Constanta vor fi disponibile prin agențiile de turism și vor cuprinde minimum două nopți de cazare în hoteluri de 3 sau 4 stele, împreună cu voucher de reducere de 10% la nota de plată în restaurantele ce vor intra în program, dar și împreună cu transport gratuit către muzee, atracții, Acvariu sau Delfinariu, croaziere pe mare sau unele reduceri la acestea.
În plus, turiștii care aleg City Break la Constanța vor avea reduceri atractive la excursii și tururi locale de degustări de vinuri la crame dobrogene, sau tur de litoral cu turul cetăților antice din Dobrogea sau croazieră de o zi în Delta Dunării.
”Prețul ar putea porni de undeva de la 250-300 de lei de persoană pentru două nopți de cazare, cu toate beneficiile și discounturile mentionate”, explică reprezentanții RESTO care explică și că singura condiție este voucherul de la agenția de turism prin care a fost achiziționat pachetul.
Programul va include hoteluri, restaurante și atracții din Constanța și Mamaia și va fi disponibil în agenții de turism peste câteva săptămâni, pentru orice perioadă de minim 2 nopți din intervalul 15 Septembrie 2023 - 15 Iunie 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.