Schimbări climatice. Grațiela Gavrilescu despre proiectele care nu se pot aplica

Dana Mihai |
Data publicării:
Graţiela Gavrilescu, cea care a condus Ministerul Mediului
Graţiela Gavrilescu, cea care a condus Ministerul Mediului

Grațiela Gavrilescu a declarat în cadrul dezbaterii "SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL ÎN ECONOMIE" organizată de DC Media Group, că România a ratat un important eveniment internaţional legat de problemele de mediu. 


"Ne uităm în jurul nostru și vedem cum lumea se schimbă. Fenomenele climatice care apar în ultima perioadă de timp sunt ceva cu care nu ne-am confrunat niciodată până acum. Luna trecută, la New York, la inițiativa secretarului general al ONU, șefii de stat s-au reunit să dezbată această problemă gravă (n.r. a schimbărilor climatice) și să găsească soluții care să fie implementate în fiecare stat, indiferent de mărimea lui, de nivelul său de dezvoltare sau de puterea lui financiară. Din păcate, România a fost inexistentă la acel summit", a declarat Graţiela Gavrilescu în cadrul dezbaterii."

Fost ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, s-a referit, în egală măsură, și la efectele negative concrete pe care le are faptul că preşedintele Iohannis refuză să numească miniştri pentru portofoliile vacante. 

"În urma calamităţilor de anul trecut am spus că un proiect important trebuie să fie creat cu parteneri, de către Ministerul Mediului, având ca pilon principal ANM. Este vorba despre programul RO-ADAPT să poată să fie, într-adevăr, util în România. Din păcate, de două luni de zile, contractual de finanţare nu poate fi semnat pentru că, neavând ministru, între Ministerul Mediului şi Ministerul Fondurilor Europene acest contract de finanţare nu poate să fie semnat. Iar proiectul în care noi credem şi care consider că o să fie functional pentru toţi românii este întârziat. La fel cum şi alte proiecte pe care le doream semnate, mai ales cel pe dispecerat şi pentru care toţi simţeam nevoia că trebuie să existe un alt tip de dispecerat la nivelul Ministerului Mediului şi nu numai, stagnează. Sper că vor veni şi vremuri bune.

Citește și România și schimbările climatice. Care este scenariul PESIMIST

(…) Vă rog să continuaţi toate proiectele începute, să vă gândiţi şi la altele, pentru că aveam deja multe la care ne gândeam şi, pentru că legea nescrisă a continuităţii trebuie să funcţioneze, eu vă rog ca seriozitatea de care aţi dat dovadă mereu să o continuaţi. Dar aş vrea să aveţi un ritm mult mai alert. Pentru că, din păcate, aceste două cuvinte, ‘schimbări climatice’ vor începe în fiecare zi să ne bântuie. (…) Aştept ca aceste contracte de finanţare să fie urgent semnate şi să nu fie o frână în dezvoltarea României", a declarat Graţiela Gavrilescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466638.34RON
1 ETH = 16129.38RON
1 LTC = 479.46RON
1 XRP = 10.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel