Gigantul Evergrande a început 2022 cu STÂNGUL. Probleme fără sfârșit

Delia Gheață |
Data publicării:

Acţiunile Evergrande China Evergrande Group (3333.HK) au fost luni suspendate de la tranzacţionare la Bursa de la Hong Kong, până la publicarea unor "informaţii privilegiate", a anunţat al doilea mare dezvoltator imobiliar din statul asiatic, fără a furniza amănunte, transmit DPA şi Reuters.

Evergrande, un grup care are datorii de peste 300 de miliarde de dolari, trece printr-o gravă criză de lichidităţi şi caută cu disperare fonduri pentru a-şi plăti creditorii şi furnizorii. Investitorii se tem că un colaps ar reprezenta riscuri sistemice la adresa sistemului financiar chinez.

Anul trecut, acţiunile Evergrande au înregistrat un declin de aproape 90%.

În noiembrie, agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat compania şi subsidiarele la nivelul "faliment restricţionat" (RD), la o treaptă faţă de nivelul "faliment complet" (CD).

Citește și Evergrande are 367 de dosare civile în care se cer 13 miliarde $

Citește și Evergrande. Specialiștii se tem de o criză financiară globală

Presa locală a anunţat în weekend că autorităţile din provincia chineză Hainan a cerut Evergrande în 30 decembrie să demoleze 39 clădiri rezidenţiale în termen de 10 zile, deoarece erau construite ilegal.

Reprezentanţii Evergrande nu au dorit să comenteze în legătură cu situaţia din Hainan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.6059
Diferența 0.0061
Zi precendentă 4.5998
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390692.98RON
1 ETH = 8629.80RON
1 LTC = 381.05RON
1 XRP = 9.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel