Publicitate
AMRCR spune într-un comuncat de presă că asociația își menține angajamentul față de misiunea sa de a fi un partener de încredere pentru România, contribuind la dialogul dintre companiile de retail și mediul public și susținând comunitățile locale. Prin intermediul marilor magazine, care sunt prezenți la nivel național și în unele comunități rurale reprezintă principali angajatori, AMRCR continuă să fie un factor de dezvoltare, integrând cele mai recente inovații tehnologice și creând noi oportunități de colaborare cu antreprenorii și producătorii locali.
În recunoașterea importanței relației cu comunitățile locale și a necesității de a consolida reziliența acestora, AMRCR a stabilit un parteneriat cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), sub umbrela Ministerului Afacerilor Externe. Acest parteneriat vizează consolidarea rezilienței comunităților locale prin elaborarea Ghidului pentru Situații de Criză, dezvoltat de către E-ARC și contribuind la informarea cetățenilor despre modalitățile de pregătire și răspuns în fața potențialelor crize majore.
Colaborarea AMRCR-E-ARC este un demers relevant și inovator, care implică transmiterea materialelor informative către audiențele stabilite de E-ARC, atât în format electronic, cât și tipărit. Scopul este de a crește conștientizarea populației cu privire la importanța pregătirii și răspunsului la situații de criză, în vederea asigurării unei vieți cât mai normale și a funcționării optime a sistemului instituțional în fața unor posibile instabilități.
La elaborarea Ghidului au contribuit și alte entități importante din domeniul securității, precum Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Apărării Naționale. Acesta este disponibil pe site-ul E-ARC și al mai multor instituții publice, atât în format tipărit, cât și electronic, urmând să fie tradus și în alte limbi regionale și internaționale.
"AMRCR își asumă responsabilitatea de a fi un partener fidel în proiecte care contribuie la consolidarea comunităților locale și la stabilirea unor mecanisme eficiente pentru prevenirea situațiilor de insecuritate alimentară", a declarat George Bădescu, director executiv AMRCR.
AICI poate fi văzut și descărcat ghidul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.