Ghidul pensionarului. Tot ce este de știut în 2020

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Obligația de întreținere este datorată, de fel, rudelor apropiate.
Obligația de întreținere este datorată, de fel, rudelor apropiate.

Nu este zi în care să nu se vorbească de pensii. Sunt bani sau nu sunt bani, se majorează sau nu se majorează. Până se vor limpezi lucrurile și se va lua decizia finală, iată o trecere în revistă a ceea ce trebuie să știe orice salariat care intenționează să se retragă din activitate sau orice persoană care este deja la pensie.

1. Valoarea punctului de pensie

Din septembrie 2019, valoarea punctului de pensie este de 1.265 de lei. De la 1 septembrie anul curent, el ar trebui majorat la 1.775 de lei. Există temeri că, la momentul respectiv, creșterea va fi ceva mai mică. Oricum, se dau asigurări că va fi o majorare.

2. Pensionarea pentru limită de vârstă

În 2020, se pot pensiona bărbații care au împlinit vârsta de 65 de ani (împreună cu cerințele de cotizare minimă) și femeile ce au ajuns la 61 de ani și un anumit număr de luni (variabil, pe parcursul anului) și îndeplinesc condițiile de cotizare minimă.

3. Pensionarea anticipată

Pentru a beneficia de acest drept - pensia anticipată sau anticipată parțială -, femeile și bărbații trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care stagii de cotizare minime. Important de menționat este că 2020 este ultimul an în care vor mai exista două forme de pensie anticipată, din 2021 fiind valabilă doar cea anticipată parțială.

4. Reducerea vârstei de pensionare

de anul trecut, s-au schimbat unele reguli referitoare la reducerea vârstei de pensionare, cu privire la cei care au muncit în condiții deosebite. De aceea, este important de văzut care sunt, în general, persoanele ce pot să se pensioneze mai repede - inclusiv cei care se pensionează anticipat, dar nu numai.

Citește și Vechime în muncă. Atenție! Perioade ignorate la stabilirea pensiei

5. Pensia internațională

Persoanele care au lucrat legal în alte țări (nu doar din cadrul Uniunii Europene) pot beneficia de recunoașterea acelor perioade, pentru a fi luate în calcul la stabilirea pensiei, în România (dar și inversul e valabil). Mai multe detalii pot fi găsite aici.

6. Cumulul pensiei cu alte venituri

Cel mai favorabil regim este cu în privința cumulării pensiei pentru limită de vârstă cu alte tipuri de venituri. Alte tipuri de pensii - precum cele de invaliditate de gradele I și II - au un regim mai restrictiv.

7. Din 2020, Guvernul a eliminat posibilitatea mutării banilor de pensie privată în sistemul public. Motivul pentru care s-a înlăturat această posibilitate a fost, conform Guvernului, inutilitatea ei.

8. Angajatorii pot, din februarie 2020, să stabilească pensii suplimentare pentru salariații lor. Acestea se mai numesc „pensii ocupaționale” și pot fi acordate în completarea pensiilor obținute în cadrul sistemelor de pensii din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 493477.75RON
1 ETH = 18348.14RON
1 LTC = 551.23RON
1 XRP = 11.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16760.96-2.30%
BET-BK3128.67-1.93%
BET-EF909.36-2.26%
BET-FI61168.98-0.78%
BET-NG1204.39-2.13%
BET-TR36961.12-2.30%
BET-TRN35926.12-2.30%
BET-XT1445.17-2.10%
BET-XT-TR3132.80-2.10%
BET-XT-TRN3051.54-2.10%
BETAeRO887.17-1.16%
BETPlus2478.51-2.31%
RTL37311.21-2.31%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel