Germania vrea să pună la contribuţie în favoarea consumatorilor superprofiturile companiilor energetice

Antonia Popescu |
Data publicării:
Germania vrea să pună la contribuţie în favoarea consumatorilor superprofiturile companiilor energetice
Germania vrea să pună la contribuţie în favoarea consumatorilor superprofiturile companiilor energetice

Germania vrea ca profiturile excepţionale realizate de anumite companii energetice graţie exploziei preţurilor pe piaţă să fie puse la contribuţie pentru reducerea facturilor familiilor, a declarat cancelarul Olaf Scholz duminică, transmite AFP.

În documentul ce prezintă un nou plan masiv de ajutoare contra inflaţiei, guvernul arată că va pleda pentru ca o măsură 'de prelevare parţială a profiturilor aleatorii' ale acestor companii să fie pusă în aplicare în cadrul Uniunii Europene, dar se declară pregătit să acţioneze la nivel naţional.

'Producătorii profită pur şi simplu de preţurile foarte ridicate la gaz care determină preţul la electricitate', a afirmat Scholz într-o conferinţă de presă.

Reforma dorită de Berlin diferă totuşi de taxarea profiturilor excepţionale ale grupurilor energetice, decisă de unele guverne în Europa, a subliniat ministrul finanţelor, Christian Lindner, cu acelaşi prilej.

Guvernul a discutat despre această 'idee controversată', dar 'există rezerve constituţionale cu privire la acest subiect', a adăugat liderul liberalilor germani, care se opune vehement principiului unei taxe.

Duminică, el a subliniat că nu este vorba despre 'o sursă de venituri care poate fi planificată şi care permite organizarea unei reduceri rapide' a facturilor gospodăriilor.

Chiar dacă nu este folosit cuvântul 'taxă', ar urma totuşi să fie vorba despre o contribuţie obligatorie a companiilor din sectorul energetic destinată să reducă preţul energiei electrice plătit de consumatori casnici şi firme.

Această contribuţie obligatorie ar putea aduce 'mai multe zeci de miliarde de euro', a indicat Lindner.

În pofida opririi prelungite a gazoductului Nord Stream care leagă Rusia de nordul Germaniei, ţara 'va putea face faţă acestei iermi', a dat asigurări cancelarul Scholz.

'Rusia nu mai este un furnizor de energie fiabil (...) Guvernul federal s-a pregătit pentru această eventualitate încă de la începutul anului', a spus Scholz. El a subliniat că, datorită diversificării surselor de aprovizionare, repornirii unor centrale pe cărbune şi umplerii depozitelor de gaz, Germania este în măsură să facă faţă lunilor următoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449858.06RON
1 ETH = 16317.03RON
1 LTC = 448.65RON
1 XRP = 6.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel