Germania majorează salariul minim. Cât vor primi românii care muncesc acolo

Mara Ivan |
Data publicării:
O veste bună
O veste bună

Ministrul muncii Hubertus Heil a spus că femeile şi lucrătorii din fosta Germanie de Est vor fi principalii beneficiari ai creşterii salariului minim.

Salariul minim legal în Germania va creşte la 12 euro pe oră în octombrie, după un vot al Bundestagului de vineri, relatează dpa.

Creşterea salariului minim a fost aprobată cu voturile coaliţiei de centru-stânga - social-democraţi (SPD), Verzi şi liberal-democraţi - precum şi ale formaţiunii de stânga Die Linke. Opoziţia conservatoare şi formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania s-a abţinut. 

În prezent, salariul minim în Germania este de 9,82 euro, iar de la 1 iulie va creşte la 10,45 euro. În acelaşi timp, remuneraţia maximă pentru aşa-numitele "joburi cu timp redus" va creşte de la 450 de euro, la 520 de euro în octombrie.

Cancelarul german Olaf Scholz (SPD) a făcut din creşterea salariului minim una dintre promisiunile-cheie ale campaniei sale electorale de anul trecut. Mai mulţi vorbitori au afirmat în cadrul dezbaterii că inflaţia ridicată este unul dintre motivele pentru care creşterea este vitală.

Partidele de opoziţie au argumentat că salariul minim nu va proteja oamenii de noi creşteri ale preţurilor şi că există alte moduri de a creşte puterea de cumpărare menţinând economia Germaniei competitivă. 

Citește și George Soros crede că omenirea ”nu va supraviețui” războiului din Ucraina

Între timp, sindicatul IG Metall reclamă o creștere cu 8,2% a salariilor în siderurgie. Este vorba doar de o negociere care implică doar 80.000 de angajați din industria siderurgică. Cu toate acestea, semnalul este fără echivoc: sindicatul IG Metall cere o creștere salarială de 8,2% pentru angajații săi. Având în vedere că inflația în Germania a ajuns la 7,4% în aprilie, IG Metall joacă o miză mare: un succes al sindicatului ar avea un efect psihologic major asupra tuturor angajaților germani.

Urmând un ritual bine stabilit, negocierile au început la sfârșitul lunii aprilie cu discuții exploratorii, în timpul cărora grevele sunt exclude, din principiu. În cazul în care nu se ajunge la un acord între angajatori și sindicatul IG Metall până la 1 iunie, va începe o fază mai dură, în timpul căreia s-ar putea decide oprirea lucrului. Acest lucru va fi foarte perturbator într-un sector în care instalațiile trebuie să funcționeze 24 de ore din 24, într-un moment în care industria se luptă deja să își onoreze comenzile.

Acest scenariu este o repetiție generală pentru ceea ce așteaptă economia germană în toamnă. Atunci vor avea loc negocieri majore în ramurile cheie ale industriei germane, care sunt foarte bine organizate. În primul rând în industria electronică și metalurgică, unde IG Metall va negocia salariile a 3,9 milioane de angajați. Apoi în industria chimică (500.000 de angajați) și în anumite servicii publice. Sindicatele nu au avansat încă un pachet de cifre pentru aceste negocieri, dar se va merge pe o creștere substanțială. În același timp, marea promisiune a Partidului Social-Democrat de a majora salariul minim la 12 euro pe oră va intra în vigoare, îmbunătățind dintr-o lovitură soarta a milioane de lucrători cu venituri mici din Germania, scrie publicația economică Les Echos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471738.37RON
1 ETH = 15821.36RON
1 LTC = 429.15RON
1 XRP = 6.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17151.03-0.88%
BET-BK3181.86-1.23%
BET-EF924.26-0.55%
BET-FI60659.06-0.01%
BET-NG1213.66-0.49%
BET-TR37823.60-0.88%
BET-TRN36764.31-0.88%
BET-XT1473.22-0.82%
BET-XT-TR3193.77-0.83%
BET-XT-TRN3110.92-0.83%
BETAeRO910.23-1.25%
BETPlus2538.10-0.87%
RTL38062.74-0.64%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel